Bilanţul cutremurului din Nepal depăşeşte 3.200 de morţi
Bilanţul cutremurului din Nepal a crescut la 3.218 morţi, luni, la două zile după tragedia care a determinat zeci de mii de persoane să îşi petreacă noaptea pe străzi, relatează AP, în pagina electronică.
Echipele de salvare au primit primele informaţii din sate izolate de munte, care sugerează că multe comunităţi au fost devastate sau se străduiesc să facă faţă dezastrului.
Alunecările de teren au împiedicat echipele de salvare să ajungă la cei care au nevoie de ajutor folosind cărările de munte, a declarat Prakash Subedi, oficial din regiunea Gorkha, unde a avut epicentrul cutremurul. "Sate ca acesta sunt în mod obişnuit afectate de alunecări de teren şi nu este neobişnuit ca 200, 300 sau până la 1.000 de persoane să fie complet îngropatea de pietrele care cad", a declarat Matt Darvas, membru al grupului World Vision.
Cutremurul de sâmbătă cu magnitudinea de 7,8 a generat groază în Nepal, generând o avalanşă care a acoperit o parte a unei baze în care se aflau numeroşi străini care se pregăteau să îşi înceapă ascensiunea pe vârf. Cel puţin 18 persoane au murit aici şi alte 61 au fost rănite, potrivit Mediafax.
Inspectorul general de poliţie Komal Singh Bam a declarat luni că bilanţul victimelor a crescut la 3.218 persoane dar nu a oferit alte detalii. Alte 61 de persoane au murit în India vecină, în timp ce China a anunţat că 20 de persoane au murit în Tibet.
Administratorul şef din Kathmandu, Ek Narayan Aryal, a declarat că au fost distribuite corturi şi apă, luni, în zece locaţii din capitală, dar că replicile au lăsat populaţia foarte speriată. "Au fost aproximativ 100 de cutremure şi replici, ceea ce a făcut eforturile de salvare dificile. Chiar şi salvatorii sunt speriaţi şi fug din cauza lor", a declarat el.
Zeci de mii de persoane şi-au petrecut noaptea dormind în parcuri sau pe un teren de golf. Alţii au campanat în pieţe înconjuraţi de dărâmături. "Nu ne simţim deloc în siguranţă. Au fost atât de multe replici. Nu se mai opreşte", a declarat Rajendra Dhungana, în vârstă de 34 de ani, care şi-a petrecut ziua cu familia nepoatei sale pentru incinerarea ei la Templul Pashuputi Nath din Kathmandu. "Am văzut sute de cadavre arzând", a afirmat ea.
Cutremurul a fost cel mai grav din Nepal în peste 80 de ani. Acesta a distrus zone întregi din cartierele vechi ale capitalei nepaleze şi a fost suficient de puternic pentru a fi resimţit în India, Bangladesh, Tibet şi Pakistan.
Cel mai puternic cutremur din Nepal a avut loc în 1934 şi a avut 8 grade. Acesta a distrus oraşele Kathmandu, Bhaktapur şi Patan.