Cât plătesc românii pentru un sejur all inclusive în Turcia. De ce tot mai mulți își rezervă vacanțele pe ultima sută de metri
Printre destinațiile de vacanță preferate de mulți români se numără și Turcia, una dintre cele mai vizitate țări în sezonul estival. Cât costă un sejur în 2026 și care este motivul pentru care tot mai mulți români își rezervă vacanțele pe ultima sută de metri?

Pe lângă Antalya, în topul preferințelor românilor pentru sezonul estival 2026 se regăsesc și alte destinații consacrate. Grecia continuă să fie una dintre cele mai căutate opțiuni de vacanță, în timp ce Muntenegru câștigă tot mai mult teren, fiind inclus în oferta agenției prin zbor charter, o premieră pentru piața din România.
Totodată, Faro, din Portugalia, atrage turiștii datorită conexiunilor aeriene directe și peisajelor spectaculoase, iar Egiptul rămâne o alegere constantă pentru cei care își doresc un concediu cu servicii all inclusive.
Cât costă o vacanță all inclusive în Turcia
În ceea ce privește costurile, ofertele pentru vara anului 2026 pornesc de la 574 de euro de persoană pentru un sejur la un hotel de cinci stele cu all inclusive în Antalya. Pentru Grecia, prețurile încep de la 612 euro de persoană pentru cazare la un hotel de patru stele cu demipensiune și ajung de la 663 de euro pentru varianta all inclusive în Heraklion.
În Muntenegru, un pachet la un hotel de patru stele cu all inclusive are un tarif de pornire de 762 de euro, în timp ce în Faro prețurile încep de la 611 euro pentru un hotel de patru stele. Cea mai accesibilă ofertă dintre destinațiile analizate este Egiptul, unde un sejur la un hotel de patru stele cu all inclusive pornește de la 527 de euro de persoană.
Reprezentanții agenției de turism observă, totodată, o schimbare în comportamentul clienților. Tot mai mulți români aleg să își rezerve vacanțele în ultimul moment, preferând să amâne decizia din cauza incertitudinilor economice și sociale. Pentru a răspunde acestei tendințe, agenția a introdus opțiunea flexiGO, care le permite turiștilor să își reprogrameze vacanța în același sezon, cu până la 30 de zile înainte de plecare, fără explicații și fără costuri suplimentare. Potrivit companiei, flexibilitatea a devenit unul dintre principalele criterii de care clienții țin cont atunci când aleg un pachet turistic.
Românii își planifică deja vacanțele pentru iarnă
Tot mai mulți turiști aleg și circuitele organizate cu zbor charter, care combină vizitarea mai multor destinații cu confortul unei vacanțe planificate. Printre cele mai solicitate se numără circuitele din Portugalia, ce includ Faro, Algarve, Porto, Fatima, Sintra și Lisabona, cu prețuri începând de la 1.070 de euro de persoană.
În același timp, românii încep deja să își planifice vacanțele exotice pentru iarna 2026-2027. Agenția pune la dispoziție pachete pentru Mexic, Republica Dominicană, Thailanda, Vietnam, Sri Lanka, Kenya și Egipt, cu prețuri de la 1.181 de euro de persoană și condiții flexibile de plată.



































