Ce adorabilă e micuța Charlotte! A învățat să salute ca o prințesă

Ce adorabilă e micuța Charlotte! A învățat să salute ca o prințesă

Ultima actualizare:

    Charlotte a primit două buchete de flori la sosirea în BerlinFoto: Getty Images
Charlotte a primit două buchete de flori la sosirea în BerlinFoto: Getty Images

O avea ea doi anișori, dar Prințesa Charlotte dovedește că și-a învățat temeinic îndatoririle regale. Micuța a fost surprinsă în timp ce a făcut un salut cu reverență gazelor poloneze la plecarea din Varșovia a familiei regale a Marii Britanii.

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton (35 de ani), i-a reamintit micuței să spună mulțumesc înainte să se îmbarce iar Charlotte a ascultat și a făcut o mini-plecăciune, îndeplinindu-și, astfel, pentru prima dată o îndatorire regală în public. 

Din Varșovia, familia regală a zburat spre Berlin. Aici, Charlotte a avut din nou ocazia să arate că este impecabil de manierată și i-a strâns mâna atașatului Ministerului Apărării al Germanei, generalul de brigadă Rob Rider. Mica prințesă și-a exersat reverența în fața camerelor. În acest timp, fratele ei cu un an mai mare, George, a fost mult mai timid. S-a fâstâcit și, de fapt, el voia să meargă la culcare. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blay  jpg
image png
aur  jpg
castel hasdeu jpg
bani portofel jpg
ploaie freepik jpg
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
image
image