Ce grea e viaţa de dădacă la suricate!
Vă plângeţi că nepoţii sau copiii voştri sunt gălăgioşi?
Un lucru este sigur: oricât de năzdrăvani ar fi nu se compară cu ghiduşii, poznaşii şi neobosiţii pui de suricate. O bonă suricată rămasă acasă cu micuţii „băgaţi în priză” a simţit pe pielea ei cât de grea este activitatea didactico-pedagogică atunci când ai parte de o gaşcă de draci împieliţaţi. Fotograful Hilde le Roux, de 67 de ani, a studiat îndeaproape comportamentul unei colonii de suricate şi s-a crucit când a văzut câtă răbdare avea bona suricată cu micuţii care i se suiau în cap, o muşcau de picioare, se fugăreau în ciuda pericolelor care zburau prin aer şi păreau să ignore orice atenţionare venită din partea ei.
În clipele de relaxare, bona îi mângâia cu nasul pe pui şi îi scărmăna cu ghearele pentru a îndepărta stratul de praf strâns în blana lor. Întreg spectacolul a fost savurat în Parcul Transfrontier Kgalagadi, din Africa de Sud. Coşmarul dădacei a luat sfârşit abia la orele amiezii când părinţii au venit acasă de la vânătoare şi şi-au luat odraslele în primire. Suricatele sunt din familia mangustelor, trăiesc în colonii de peste 30 de membrii şi se hrănesc cu şerpi, şopârle şi insecte. Sunt animale gregare, care au dezvoltat chiar şi o formă de comunicare specifică. O suricată trăieşte în sălbăticie până la 10 ani.
