Ce problemă a semnalat pilotul EgyptAir înainte de dispariția avionului

Ultima actualizare:

    Un avion EgyptAir s-a prăbușit joi, 19 mai, în Marea MediteranăFoto: AP
Un avion EgyptAir s-a prăbușit joi, 19 mai, în Marea MediteranăFoto: AP

Avionul EgyptAir prăbuşit în Marea Mediterană nu a avut probleme tehnice înainte de a decola din Paris, potrivit unor surse din cadrul comisiei egiptene de investigaţie, citate de Mediafax. Primul mesaj îngrijorător a fost trimis de echipaj cu câteva minute înainte ca aeronava să dispară de pe radare.

Surse din cadrul comisiei egiptene de investigaţie au declarat că avionul EgyptAir nu a putut lua legătura cu turnul de control aerian din Egipt, dar controlorii egipteni de trafic aerian ar fi putut devenea avionul pe radar într-o zonă de la graniţa aeriană dintre Egipt şi Grecia cunoscută ca KUMBI, aflată la 260 de mile nautice de Cairo.

Aceleaşi surse citate de Reuters au afirmat că avionul a dispărut de pe radar fără a efectua vreun viraj brusc sau a-şi schimba cursul de navigaţie, la mai puţin de un minut după ce a intrat în spaţiul aerian egiptean, însă oficialii greci şi egipteni au versiuni diferite în această privinţă.

11 mesaje transmise înainte de dispariția de pe radare

Ziarul egiptean de stat Al-Ahram a relatat marţi că avionul nu ar fi avut probleme tehnice înainte de a decola din Paris, citând un raport de verificare tehnică a avionului semnat de pilotul aeronavei MS804, document publicat pe site-ul ziarului.

Avionul MS804, la bordul căruia se aflau 66 de persoane, dintre care 56 de pasageri și 10 membri ai echipajului, a decolat miercuri, 18 mai, la ora locală 23.20 (00.20 - ora României) de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu destinaţia Cairo şi a dispărut de pe radare la ora locală 02.45 (03.45 - ora României). Potrivit respectivului document, avionul a transmis 11 mesaje electronice începând cu ora 00.09.

Primele două mesaje indicau că motoarele erau funcţionale, abia cel de-al treilea - trimis cu câteva minute înainte de a dispărea - ar fi semnalat o creştere a temperaturii în zona geamului unde se afla copilotul. Avionul ar fi continuat să trimită mesaje în următoarele trei minute după care a dispărut de pe radare, scrie Al-Ahram.

Până în prezent au fost descoperite 18 fragmente ale avionului şi 23 de rămăşiţe umane, potrivit comisiei egiptene de investigaţie, dar avionul şi cutiile negre nu au fost localizate încă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net