Ce se va întâmpla după ce va muri Regina Marii Britanii

Ultima actualizare:

    Moartea Reginei va îndurera o lume întreagăFoto: Getty
Moartea Reginei va îndurera o lume întreagăFoto: Getty

Zilele acestea, o panică generală a fost stârnită după ce o știre falsă ar fi anunțat că Regina Elisabeta a II-a ar fi decedat. Reprezentanții legali ai Majestății Sale au confirmat însă în scurt timp că atât Regina, cât și Prințul Philip au o stare de sănătate foarte bună.

Totuși, nu trebuie să uităm că Regina are deja o vârstă înaintată, iar decesul este inevitabil, chiar dacă este întâiul cetățean al Regatului Unit. Iată care vor fi urmările când Majestatea Sa ne va părăsi, așa cum sunt ele redate pe Metro.co.uk.

Marea Britanie va intra într-o perioadă de doliu de 12 zile

Imediat după moartea Reginei Elisabeta, Marea Britanie va intra într-o perioadă de doliu de 12 zile. Magnitudinea decesului său se va resimți la nivelul finanțelor, diverselor industrii, dar și în programul de televiziune.

Anunțul decesului Reginei

Modul în care va fi anunțată moartea Majestății Sale va depinde de felul în care aceasta va deceda. Dacă decesul va surveni în ruma unei boli sau ceva asemănător, Familia Regală probabil se va pregăti din timp cu un plan și un loc unde aceasta va fi înmormântată. Dacă însă aceasta ne va părăsi într-un mod neașteptat, în public, cum a fost cazul tragic al Prințesei Diana, palatul regal va avea puțin control asupra știrilor care se vor răspândi extrem de rapid.

Prințul Charles va urca pe tronul Regatului Unit

Potrivit succesiunii la tron, Prințul Charles este moștenitorul legitim, cel care îi va lua locul mamei sale, atunci când aceasta va muri. Membrii Parlamentului vor jura credință noului monarh, dar potrivit tradiției, aceștia țin degetele încrucișate în momentul în care vor depune jurământul. De asemenea, Prințul William va deveni Prinț al Țării Galilor odată ce tatăl său va fi încoronat, Kate devenind Prințesă a Țării Galilor, titlu deținut cândva de Prințesa Diana.

Funeralii impresionante

Înainte ca Majestatea Sa să fie înmormântată, trupul său neînsuflețit va fi depus în Holul de la Westminster, timp de 23 de ore în perioada de doliu. Înainte ca cetățenii englezi să-și ia rămas bun de la Regină, va fi ținută o ceremonie religioasă, iar mai mulți lideri ai lumii vor participa la funeralii. Nu se știe exact unde va fi înmormântată, dar există zvonuri care ar putea fi dusă lângă tatăl său, Regele George al VI-lea, la Capela Saint George, din Windsor.

Alte efecte importante ale morții sale

De departe, cel mai mare impact al decesului Reginei s-ar putea resimți în plan politic și social. Unele dintre regiunile Regatului Unit ar putea dori obținerea autonomiei depline și instaurarea unui sistem republican. Moartea Elisabetei a II-a ar putea însemna și ascensiunea republicanismului în Marea Britanie. Chiar dacă Charles va prelua Coroana, ar putea fi forțat de împrejurări să abolească monarhia.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net