Cea mai crudă față a războiului! Povestea imaginii care îți va sfâșia inima
Războiul nu aduce nimic bun, asta este un lucru cert. Lupta pentru putere și bani distruge vieți. Cei care suferă cel mai tare și rămân traumatizați pe viață sunt copiii. Omran, un puști sirian salvat din ruinele orașului Alep, după un atac aerian, au făcut înconjurul lumii. Chipul lui plin de sânge și praf a devenit simbolul luptei inutile pentru supremație și a suferinței aduse celor nevinovați.
În ultimele săptămâni, peste 300 de persoane din Alep, un oraș din nordul Siriei, și din împrejurimi, și-au pierdut viața din cauza războiului. Printre ele, foarte mulți copii. Numele puștiului din imagine este Omran. Are patru sau cinci ani și ar trebui să se joace cu mașinuțele și să fie murdar doar de pete de iarbă sau de înghețată. Din păcate, chipul lui crud este plin de sânge și praf. Este un norocos, totuși. Casa familiei sale a fost bombardată, iar el a supraviețuit. A fost găsit de echipele de salvatori și scos din moloz, pus în ambulanță, acolo unde a fost așezat pe un scaun portocaliu șoi acolo a rămas. Aproape nemișcat. Împietrit. Trist. Fără să scâncească sau să plângă, Omran și-a dus doar o mână la fața însângerată. A șters-o apoi pe scaunul ambulanței și a rămas pironit locului.
Nu se spune degeaba că o imagine face cât o mie de cuvinte. În cazul puștiului aflat la vâsta primilor ani de grădiniță, a primelor prietenii și a momentelor în care începe să cunoască lumea, clipa surprinsă adună o suferință de-a dreptul sfâșietoare. Omran trăiește cu mama, tatăl, fratele și sora în orașul sirian Alep, conform celod de la CNN. Casa lor a fost făcută una cu pământul de un atac aerian, însă, în mod miraculos, toți au supraviețuit. Copilăra lui, însă, este compromisă.