Cea mai tânără majoretă face spectacol la plajă VIDEO
Majoretele, un sport-spectacol, sunt o creaţie americană, menit iniţial să anime pauzele dintre reprizele competiţiilor de baschet, baseball, hochei şi fotbal american.
Timpul pauzelor sportive pentru telespectatori sunt umplute cu publicitate, dar pe stadioane sau în săli, este nevoie de altceva care să-i întreţină pe spectatori. Dacă la început spectacolul prezentat de majoretele era doar o anexă a unei echipe a devenit încet-încet, sport recunoscut, cu echipe de sine stătătoare şi competiţii oficiale.
Majoretele, un sport-spectacol, care la început doar încurajau echipa
În mod normal majoretele trebuie să strige, să facă acrobaţii, să danseze şi să încurajeze echipa de al cărei satelit este. Precizia, coordonarea rezistenţa la efort sunt capitale în acest sport.
Este interesant că deşi prima echipă de majorete a fost iniţiată în 1923 de către Universitatea din Minessota au fost necesari mai bine de 20 de ani pentru ca să apară şi alte echipe. Astăzi fiecare gimnaziu, liceu sau universitate are echipa ei de majorete cu care participă la tot felul de competiţii locale sau naţionale, şi îşi încurajează echipa animă fanii prezenţi la competiţii şi întreţin spectatorii aflaţi în tribune..
Există universităţi care oferă burse complete pentru majorete care au şansa de a fi selectate în echipele de profesioniste ala ligilor americane, fetele, dar şi băieţii având astfel şansa unei adevărate cariere în domeniu. Se organizează selecţii, cantonamente, turnee de tregătire şi concursuri pentru toate nivelele de pregătire, totul pentru a e apropia cât mai mult de perfecţiune.
Echipele profesioniste de majorete, pe lângă spectacolele e care le susţin sunt implicate şi în activităţi de caritate, modeling, campanii motivaţionale şi spectacole de televiziune.
Tatăl fetiţei din imagini este cu certitudine implicat în activităţile unei echipe de majorete iar fetiţa a crescut la antrenamentele unei astfel de echipe, şi deducem că niciodată nu este prea devreme să începi ceva dacă vrei să faci performanţă.
Niciodată nu este prea devreme să începi dacă vrei să faci performanţă!
Japonezii au modificat activitatea aducând-o mai aproape de cultura lor
Înspiraţi de americani, japonezii au dus lucrurile şi mai departe întru-un sport pe care l-au redenumit Oendan. Spectacolele lor sunt mult mai zgomotoase şi mai spectaculoase întrucât se face uz tobe, goarne, de steaguri, bannere, trompete şi încurajările sunt strigate în megafoane! Pe lângă încurajările şi spectacolul de rigoare japonezele provoacă şi jigneşte deseori echipa adversă ajundgându-se chiar şi la confruntări fizice!