Cel puțin 8.000 de refugiați vor ajunge zilnic în Europa
Afluxul actual de refugiați care vin în Europa este de aprozimativ 8.000 de persoane pe zi, un număr care nu urmează să scadă, potrivit coordonatorului regional al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), Amind Aouad.
Acesta a mai precizat că fenomenul ar putea să fie doar "vârful aisbergului", potrivit Mediafax. Coordonatorul a îndemnat comunitatea internațională să adopte o abordere globală. El a mai sugerat că oprirea războiului civil din Siria le revine celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, adică Franța, Federația Rusă, Regatul Unit, China și Statele Unite ale Americii.
"Nu văd o diminuare. Nu văd o oprire" a afluxului, a declarat Amin Aouad. "Atât timp cât nu există o soluţie pentru Siria, atât timp cât nu va fi stabilizată situaţia refugiaţilor în ţările vecine (Siriei), vor fi necesare eforturi. (...)Guvernele care pot face diferenţa sut guvernele care dispun de o influenţă asupra situaţiei politice şi securităţii în lumea în care trăim azi", a precizat Armind Aouad.
Croația a anulat blocada de la frontierea cu Serbia, la presiunile exercitate de Uniunea Europeană
Vineri (25 septembrie), Croația a acceptat să anuleze blocada de la frontiera cu Serbia, care a condus la o deteriorare a relațiilor bilaterale, la presiunile UE. Ungaria și-a anunțat intenția fermă de a închide curând ușa refugiaților care vin din Croația, care a devenit zonă de tranzit majoră în Balcani, după ce Budapesta și-a închis frontiera.