Cine este Alexandru Munteanu, nominalizarea surpriza pentru funcția de premier al Republicii Moldova
Este vorba despre omul de afaceri Alexandru Munteanu, stabilit de peste 20 de ani în Ucraina, și care ar urma să fie candidatul la funcția de prim-ministru al R. Moldova, afirmă surse din mediul politic pentru Ziarul de Gardă. Alexandru Munteanu are 61 de ani și se prezintă drept „american de origine moldovenească”. Acesta vine din mediul privat și nu a mai fost implicat în politică.

Informația despre posibila candidatură a lui Alexandru Munteanu la funcția de premier al R. Moldova a fost confirmată pentru ZdG de mai multe surse independente una de alta. Conform acelorași informații, despre candidatura acestuia urmează să se discute la o ședință a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), programată pe parcursul zilei de marți, 14 octombrie.
Cine este Alexandru Munteanu
Născut la 20 ianuarie 1964, la Chişinău, Alexandru Munteanu a studiat fizica şi a activat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe, apoi ca lector la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde a fost şi prodecan al Facultăţii Internaţionale.
După înfiinţarea Băncii Naţionale a Moldovei, a devenit şef al Secţiei Operaţiuni Valutare şi apoi director adjunct al Departamentului Relaţii Externe. transmite News.ro.
A predat „Bănci şi Finanţe” la ULIM şi a urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relaţii internaţionale, bănci şi finanţe.
După absolvire, Munteanu a lucrat la Banca Mondială din Washington. În 1997 s-a întors în Republica Moldova, unde a devenit director adjunct al Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme (CISR) şi ulterior director al reprezentanţei Fondului American de Investiţii WNISEF. A fost membru şi preşedinte al consiliilor de administraţie ale mai multor companii din Republica Moldova şi Ucraina.
Din 2007, a condus Departamentul de Investiţii Directe al companiei Dragon Capital (Ucraina), iar în 2016 a fondat 4i Capital Partners, firmă de investiţii activă în Europa de Est. A fost, de asemenea, membru al Consiliului de Afaceri pe lângă Pactul de Stabilitate de la Viena şi preşedinte al Consiliului de Patroni al şcolii internaţionale Pechersk School International din Kyiv.
Alexandru Munteanu este cunoscut şi pentru activitatea sa culturală: a fondat şi conduce de peste trei decenii Alianţa Franceză din Republica Moldova, promovând relaţiile culturale cu Franţa. În 2006, a fost decorat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.
Alexandru Munteanu, propunerea PAS pentru funcţia de premier
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, fondator şi preşedinte al Alianţei Franceze din Republica Moldova şi unul dintre iniţiatorii AmCham Moldova, va fi propus de Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) pentru funcţia de prim-ministru.
Anunţul a fost făcut de liderul PAS, Igor Grosu, pe Facebook, după ce formaţiunea a obţinut majoritatea mandatelor în noul Parlament.
„După validarea mandatelor de către Curtea Constituţională şi constituirea fracţiunilor, vom merge la Preşedinta Maia Sandu cu candidatura lui Alexandru Munteanu pentru funcţia de premier. Este un economist şi om de afaceri respectat, cu o bogată experienţă internaţională”, a declarat Igor Grosu.
„Moldova are nevoie de oameni competenţi şi experimentaţi, capabili să conducă efortul de aderare la UE şi dezvoltarea economică. Îi mulţumim domnului Munteanu pentru că a acceptat această provocare”, a conchis Igor Grosu.



































