Cine este Kamala Harris, prima femeie de culoare care a ajuns vicepreședinte

Ultima actualizare:

    Kamala Harris este prima femeie de culoare care a devenit vice-președinte al SUA foto: Getty Images
Kamala Harris este prima femeie de culoare care a devenit vice-președinte al SUA foto: Getty Images

Democratul Joe Biden a ales-o pe senatoarea Kamala Harris pentru funcţia de vicepreşedinte. Kamala Harris a devenit astfel prima femeie de culoare şi prima femeie vicepreşedinte a SUA.

”Am marea onoare să anunţ că am selectat-o pe KamalaHarris – o luptătoare  neînfricată pentru cei mărunţi şi unul dintre cei mai buni funcţionari publici – drept partenera mea în alegeri”, a anunțat Biden, conform News.ro.

Kamala Harris (55 de ani) este senator din partea statului California. Fiica unei mame indiene şi a unui tată jamaican, Harris a doborât barierele de-a lungul carierei. A fost prima femeie care a ocupat funcţia de procuror districtual în San Francisco, aleasă în biroul respectiv în 2003, şi prima femeie care a fost procuror general în California, aleasă în biroul respectiv în 2010.

Harris va contribui la atragerea voturilor afro-americanilor, cei mai loiali alegători ai democraţilor. În urmă cu patru ani, prima scădere a participării la vot a americanilor de culoare din ultimii 20 de ani a contribuit la eşecul lui Hillary Clinton în faţa lui Trump.

Votul de culoare este de importanţă majoră pentru speranţele lui Biden de a câştiga în statele sudice Georgia şi Florida, unde Trump a câştigat acum patru ani, dar unde sondajele indică o luptă strânsă în acest an.

Prin intermediul lui Harris, senatoare din California care a candidat la rândul ei pentru Casa Albă înainte de a decide să îl susţină pe Biden, acesta câştigă un politician cu experimentat, testat deja pentru rigorile campaniei prezidenţiale din 2020.

Kamala Harris, fost procuror general al Californiei

Harris este bine cunoscută pentru stilul uneori agresiv din Senat. În calitate de candidat prezidenţial, l-a atacat pe Biden în timpul unei dezbateri la televiziune în legătură cu poziţiile trecute ale acestuia referitoare la transportul obligatoriu al elevilor cu autobuzul, pentru a desegrega şcolile. Unii consilieri ai lui Biden au declarat că atacurile i-au făcut să se întrebe dacă Harris poate fi o parteneră de încredere, din cauza ambiţiilor sale politice.

În timp ce acel schimb de replici nu a reuşit să-i sporească şansele pentru Casa Albă, campania Biden îi va folosi talentul de procuror împotriva lui Trump şi a vicepreşedintelui Mike Pence. Harris va participa la o dezbatere cu Pence pe 7 octombrie, în Salt Lake City, Utah.

Alegerea unui partener de conducere este importantă în mod special pentru Biden, care va împlini 78 de ani în noiembrie şi care va fi cea mai în vârstă persoană care va deveni preşedinte, dacă va fi ales.

Vârsta lui Biden a dus, de asemenea, la speculaţiile că acesta va servi doar un singur mandat, făcând din Harris un potenţial concurent puternic pentru nominalizarea din 2024. Unii dintre aliaţii lui Biden au fost îngrijoraţi că acest fapt o va face un partener nepotrivit.

Biden s-a angajat public să aleagă o femeie drept vicepreşedinte, într-o dezbatere din luna martie, după ce a discutat problema cu soţia sa Jill şi a avut în vedere alţi foşti rivali prezidenţiali, precum senatorii Amy Klobuchar şi Elizabeth Warren.

Citește și:

Alegerile prezidențiale din SUA, stabilite pentru 3 noiembrie

Kamala Harris, criticată pentru activitatea de procuror general

După moartea lui George Floyd, Harris a devenit o voce proeminentă în apărarea justiţiei rasiale şi a reformării poliţiei, participând la marşuri şi intrând în contradicţie cu republicanii în Senatul Statelor Unite, în legătură cu proiectele de reformă.

Uneori, Harris a fost criticată de unii reprezentanţi ai comunităţii de culoare şi pentru funcţia ei de procuror general al Californiei pentru că nu ar fi făcut suficient pentru a investiga cazurile în care poliţiştii au tras în oameni  şi pentru că a ţinut partea procurorilor în cazuri în care condamnările au fost greşite.

Doar două femei au mai fost nominalizate pentru funcţia de vicepreşedinte, Sarah Palin de republicani în 2008 şi Geraldine Ferraro, de democraţi în 1984. Niciuna dintre ele nu a ajuns la Casa Albă. Alegerile din SUA sunt programate la 3 noiembrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net