Cine este Maria Soraya Sáenz de Santamaría, noul lider catalan: "Protejata lui Rajoy"
María Soraya Sáenz de Santamaría Antón a preluat de astăzi conducerea regiunii Catalonia, după ce Guvernul de la Madrid a decis, vineri seara, dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a Parlamentului regional. Cine este cea care l-a înlocuit pe Puigdemont şi care este trectutul ei politic?
María Soraya Sáenz de Santamaría Antón este născută pe 10 iunie 1971, fiind membră a Partidului Popular din Spania și este vicepremier al Spaniei din decembrie 2011. Sâmbătă dimineața, 28 octombrie, a fost publicată în Monitorul Oficial al Spaniei decizia conform căreia premierul spaniol Mariano Rajoy îşi asumă atribuţiile şi competenţele de conducător al regiunii Catalonia. Însă, potrivit deciziei publicate în MO, conducerea regiunii nu va fi preluată de premier ci de vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria: "Conform articolului 20 al legii 50/1997, premierul îi delegă vicepremierului funcţiile atribuite prin articolul 3 al decretului", se precizează în decizie, conform dcnews.ro.
Presa spaniolă o descrie pe De Santamaria ca fiind o persoană foarte ambiţioasă şi una dintre figurile apropiate din cercul de prieteni al premierului Rajoy. Adversarii politici o respectă pentru gândirea strategică de care dă dovadă şi pentru munca pe care o depune şi o consideră protejata lui Rajoy.
”Nimeni nu poate acţiona în afara legii. Niciodată nu am vrut să ajungem până în acest punct. Trăim o zi tristă. Guvernul Spaniei a adoptat măsuri pentru a evita sechestrarea inadmisibilă a catalanilor şi desprinderea unei părţi a teritoriului Spaniei”, a declarat, vineri seara, Rajoy, potrivit Mediafax.