Coadă de sute de metri pentru o poză pe Everest

Coadă de sute de metri pentru o poză pe Everest

Ultima actualizare:

    Primăvara e aglomeraţie pe cel mai înalt vârf al planeteiFoto: AFP
Primăvara e aglomeraţie pe cel mai înalt vârf al planeteiFoto: AFP

Miercuri, 22 mai, numeroşi aventurieri au ajuns pe cel mai semeț vârf din lume, Everest, cu altitudinea de 8.848 metri.

200 de căţărători au format o coadă pentru a atinge cel mai înalt punct al planetei, datorită vremii frumoase. Între aceştia s-a numărat şi americanul Donald Lynn Cash, de 55 de ani, care a leșinat și a murit după ce și-a văzut visul cu ochii.

La o altitudine aşa de mare, nu e destul oxigen pentru ca omul să supravieţuiască mult timp.

Primăvara, când temperaturile şi vânturile îngheţate sunt mai puţin nemiloase, e cea mai mare aglomeraţie pe Everest. Nepalul ar trebui să pună o limită în acordarea permiselor de escaladare a acestuia.

Însă nu o face fiindcă sunt o sursă importantă de bani. De la începutul anului până acum Nepalul a încasat peste 4 milioane $ din permisele acordate celor care vor să cucerească cel mai înalt vârf din lume. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gunoi 3 jpg
living room istock jpg
loto istock jpg
UNTOLD jpg
turista cipru png
fa5b917a 0f85 450a b38e 3271691f6038 jpg
3 monica pop jpg jpeg
lacul colibita jpg
image
image