Cofondatoarea Femen, Oksana Shachko, a fost găsită moartă la Paris. Avea doar 31 de ani
Gruparea feministă ucraineană Femen a anunţat marţi, 25 iulie, decesul uneia dintre membrele fondatoare. Oksana Shachko, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită moartă în locuinţa sa din Paris.
Grupul Femen a fost fondat în Kiev în anul 2008, de către Oksana Shachko, Anna Guţo și Inna Shevchenko, şi a devenit cunoscut în Europa pentru protestele topless împotriva turismului sexual, homofobiei şi instituţiilor religioase.
Una dintre membrele fondatoare, pe nume Oksana Shachko, a fost găsită fără suflare în apartamentul său din Paris, în care locuia din anul 2013, atunci când a fost exilată în Franţa. După exil, ea a renunţat la apartenenţa la organizaţia feministă şi s-a concentrat asupra carierei sale în domeniul artelor.
„Odihnească-se în pace! Curajoasa Oksana Shachko ne-a părăsit. Plângem împreună cu familia și prietenii ei și așteptăm versiunea oficială a poliției în legătură cu ce s-a întâmplat. Pentru moment, știm că Oksana a fost găsită moartă ieri, 23 iulie, în apartamentul ei din Paris”, a fost mesajul scris de reprezentanţii organizaţiei Femen. Cauza decesului este necunoscută momentan, iar poliţiştii vor demara o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment.
Gruparea Femen
Femen (scris şi FEMEN, în ucraineană: Фемен) este un grup feminist radical înfiinţat în Ucraina în 2008, în prezent structura sa de bază fiind la Paris. A intrat în atenţia presei prin acţiuni de protest într-o modalitate ce a generat controverse, cum ar fi apariţii în public de femei topless sau nud ca mod de manifestare pentru susţinerea a diverse cauze.
Printre membrii notabili se numără: Anna Hutsol (fondatoare şi lider), Oksana Şahko, Aleksandra Şevcenko, Inna Şevcenko.
Obiectivele principale ale activităţii acestui grup sunt:
-promovarea drepturilor femeii;
-combaterea misoginismului, a discriminării femeii, a homofobiei;-
critica industriei sexului: pornografie, turism sexual.