Coronavirus. Italia închide cluburile şi discotecile. Masca, obligatorie noaptea
Creșterea numărului de cazuri noi de coronavirus în rândul tinerilor a determinat autoritățile din Italia să ia măsuri drastice. De luni, în Italia se închid discotecile şi cluburile, iar purtarea măştilor devine obligatorie noaptea, în locurile aglomerate, transmite Reuters, citat de News.ro.
Numărul cazurilor noi de infectare cu noul coronavirus din Italia, prima ţară europeană care a fost grav afectată de epidemie, a fost săptămâna trecută de peste două ori mai mare faţă de cele înregistrate în urmă cu trei săptămâni, iar vârsta medie a persoanelor care au contractat virusul a scăzut sub 40 de ani, potrivit datelor oficiale.
Noile reguli impuse de autorități intră în vigoare luni şi vor fi valabile până la începutul lunii septembrie.
Purtarea măştilor va fi obligatorie între orele 6 p.m. şi 6 a.m. în zonele aflate în apropierea barurilor şi puburilor şi acolo unde este probabilă aglomeraţia.
”Nu putem anula sacrificiile făcute în ultimele luni. Prioritatea noastră trebuie să fie deschiderea şcolilor în septembrie, îm deplină siguranţă”, a scris ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, pe Facebook.
Speranza a cerut sâmbătă tinerilor să fi cât mai precauţi posibil ”pentru că dacă îşi vor infecta părinţii şi bunicii, riscă să creeze daune reale”.
Guvernul a ţinut deschise cluburile în pofida criticilor tot mai numeroase, potrivit cărora acestea atrag un număr mare de oameni, distanţarea socială nu este respectată, iar măştile nu sunt purtate.
Acest sector generează venituri anuale de 4 miliarde de euro, potrivit grupului de lobby Silb, care a cerut sprijin din partea guvernului.
Ministerul Industriei, Stefano Patuanelli, a recunoscut că vor exista pagube economice, dar a spus că nu vede o alternativă.
Citește și:
479 de cazuri noi de infectare în Italia, duminică
Duminică, în Italia au fost confirmate 479 de cazuri de coronavirus, în scădere de la 629 sâmbătă, experţii medicali atribuind aceste date vieţii de noapte, tinerilor care nu respectă regulile de distanţare socială şi revenirii turiştilor.
De la izbucnirea epidemiei pe 21 februarie, în Italia au murit peste 35.000 de oameni din cauza noului coronavirus.
Duminică, a început testarea turiştilor care aterizează pe aeroportul din Roma, după ce guvernul a anunţat miercuri că persoanele care vin din Croaţia, Grecia, Malta şi Spania trebuie testate.
Citește și: