Cum arată Parisul după atentatele teroriste

Cum arată Parisul după atentatele teroriste

Ultima actualizare:

    Străzile din Paris au fost pustii sâmbătă după atentatele teroristefoto: rfi.ro
Străzile din Paris au fost pustii sâmbătă după atentatele teroristefoto: rfi.ro

Atentatele teroriste de vineri noapte i-au îngrozit pe francezi, care au preferat să stea în case şi să nu mai iasă pe străzi. Sâmbătă, oraşul a fost pustiu după incidentele armate. Toate şcolile şi universităţile, dar şi pieţele şi chioşcurile de ziare au fost închise.

Foarte puţină lume a mai ieşit sâmbătă pe străzi la Paris. Brutăriile şi magazinele alimentare au fost deschise ca în orice sâmbătă obişnuită, inclusiv câteva restaurante. În schimb, şcolile şi universităţile sunt însă închise sâmbătă, chiar dacă în Franţa ele au activitate. Schimbarea mare este în pieţe, însă. Piata Batignolles care are loc în fiecare sâmbătă dimineaţa este pustie, anunţă rfi.ro.

De altfel, toate activităţile legate de Primărie, deci şi pieţele în aer liber, au fost suspendate. Forţele de ordine s-au mobilizat după incidentele în care şi-au pierdut viaţa 129 de persoane şi alte 352 au fost rănite. Poliţiştii au verificat documentele de identitate ale unor tineri care se întorceau de la o petrecere. Autobuzele au mers în mod normal, însă chioşcurile de ziare au fost închise. 

Atentatele sângeroase au început în jurul Stade de Frace. Acolo, s-au auzit trei explozii. Cele mai multe atacuri au avut loc, totuşi, în inima Parisului, patru dintre ele pe diverse străzi din arondismentul 10 şi 11, iar un al cincilea, cel mai sângeros, la Bataclan, unde avea loc un concert rock. Cel puţin 80 de victime s-au înregistrează acolo. Sala a fost luată cu asalt de cinci atacatori, dintre care patru au murit în timp ce şi-au detonat centura cu explozibil, iar al cincilea a fost ucis pe străzile din Paris. Alţi trei atacatori au murit la Stade de France, unde se afla în tribune preşedintele Francois Hollande, care a fost evacuat de urgenţă, notează aceeaşi sursă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
2c0fb65b eac9 4f13 ae27 2c674b77f977 jpg
capre adobestock1 jpg
Interviu de angajare Foto Freepik com jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
victoria ionescu instagram jpg
rebecca lazarescu jpg
Andrei Bordeianu FOTO Instagram
iesire in oras jpg
image
image