Cum arată sacoul de 12.495 $ în care Hillary Clinton a vorbit despre sărăcie

Ultima actualizare:
Hillary CLinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolari, alături de soțul ei, Bill CLinton, și de fiica ei, Chelsea
Hillary CLinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolari, alături de soțul ei, Bill CLinton, și de fiica ei, Chelsea

Hillary Clinton și-a pus în cap internauții după ce ieșit la iveală faptul că, la celebrarea victoriei din New York, în aprilie, a purtat un sacou creat de Giorgio Armani, în valoare de nici mai mult, nici mai puțin de 12.495 de dolari.

Valoarea sacoului nu ar fi contat foarte mult, dacă Hillary Clinton, cel mai probabil candidatul democraților la președinția SUA, nu ar fi vorbit, cu acea ocazie, despre inegalitate, despre crearea de locuri de muncă și despre siguranța pensiilor.

Dacă judecai după substanța discursului, Hillary voia să pară o femeie ca oricare alta, cu probleme obișnuite, însă haina ei vorbea o cu totul altă limbă. Sacoul de la Giorgio Armani a făcut din Hillary Clinton o candidată cu stil, dar i-a determinat totodată pe internauți să se întrebe dacă cea care se vrea președintele Americii chiar empatizează cu problemele celor mulți.

Hillary Clinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolari
Hillary Clinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolari


    Hillary Clinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolarifoto: Getty Images
Hillary Clinton, în sacoul Armani de peste 12.000 de dolarifoto: Getty Images

”Hillary și-a ținut discursul într-un sacou Armani de 12.495 $. Mda, se pare că știe bine ce este sărăcia, nu?”, a fost una din reacțiile indignate de pe rețelele de socializare.

Specialiștii au observat, de altfel, o schimbare radicală de stil pentru Hillary Clinton, în timpul acestei campanii pentru alegerile din SUA. Cunoscută pentru stilul sobru, mai degrabă funcțional, decât în tendințe, Clinton nu a rupt niciodată gura târgului cu alegerile ei vestimentare. Asta în condițiile în care actuala doamnă de la Casa Albă, Michelle Obama, este un adevărat model de stil și a apărut de două ori pe coperta prestigioasei reviste de modă Vogue.

Gura târgului spune că Hillary ar fi investit masiv pentru a-și schimba imaginea din acest punct de vedere, angajând o armată de stiliști, printre care și pe fosta sfătuitoare a soției lui Obama, Kristina Schake. Haine de firmă, branduri europene, accesorii de lux, totul pentru cel puțin 200.000 de dolari, după cum apreciază specialiștii consultați de New York Post.

Hillary Clinton este tot mai aproape nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Dacă va câștiga alegerile, va fi primul președinte femeie al Statelor Unite ale Americii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net