Cum arată spitalul de lux în care a născut Meghan Markle. Cât costă o noapte de spitalizare
Dorința lui Meghan Markle (37 de ani) de a naște acasă nu s-a putut împlini, așa că ducesa de Sussex a fost dusă degrabă de soțul ei, prințul Harry (34 de ani), și de serviciile secrete la unul dintre cele mai luxoase spitale din Londra.
În 6 mai, Meghan Markle și prințul Harry au devenit părinții unui băiețel perfect sănătos. Pentru că fosta actriță depășise termenul de naștere, cei doi au hotărât să nu riște nimic și au mers la un spital de lux, chiar dacă planul inițial era ca Meghan să nască acasă. Din fericire, lucrurile s-au defășurat ca la carte, iar mămica și bebelușul sunt bine și gata să se prezinte lumii întregi.
Spitalul Portland este locul în care mulți bebeluși celebri au văzut lumina zilei, printre care și micuțul lui Meghan și Harry, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit. Spitalizarea pleacă de la nu mai puțin de 15.000 de lire sterline, cu marea posibilitate ca alegerile regale să fie chiar mai costisitoare. După ce a născut, ducesa a fost dusă acasă, acolo unde are sprijinul mamei sale, Dora, iar miercuri, 8 mai, este programat evenimentul așteptat de o lume întreagă: dezvăluirea numelui beblușului și primele imagini cu acesta și proaspăta mămică.
Ce alte vedete au născut la spitalul de lux din Londra
În timp ce Kate Middleton și-a născut toți cei trei copii în aripa Lindo a spitalului St Mary, iată că Meghan a optat pentru varianta care costă dublu, o rezervă la spitalul Portland, acolo unde au venit pe lume și copiii altor vedete, precum cei ai lui David și Victoria Beckham, Claudia Schiffer, Gordon Ramsay sau Jamie Oliver. Tot acolo s-au născut și prințesa Beatrice și prințesa Eugenie.
Tratament regal pentru pacienții de la spitalul de lux în care a născut Meghan Markle
Mămicile și înroțitorii care ajung la spitalul Portland chiar au parte de un tratament regal, ce include, printre altele, room service, caviar, șampanie și homar, jucării pentru bebeluș și o ședință foto mamă-copil, notează Daily Mail.