Cum comentează politicienii români victoria lui Donald Trump: „Va asigura pacea"

Alegerea lui Donald Trump a fost salutată de toţi candidaţii la preşedinţia României. Adevarul.ro a consemnat declaraţiile candidaţilor cel mai bine cotaţi în aceste alegeri. Iată-i prezentaţi în ordine alfabetică!

Americanii au votat fie direct la urne, fie prin corespondență
Americanii au votat fie direct la urne, fie prin corespondență

Marcel Ciolacu, premierul României, l-a felicitat pe preşedintele Trump pentru „victoria istorică” şi a subliniat importanţa aprofundării Parteneriatului Strategic cu SUA.

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu

„Sunt convins că vom lucra împreună pentru întărirea relaţiilor transatlantice şi pentru a duce la un nou nivel Parteneriatul nostru Strategic, adăugându-i o dimensiune economică mult mai puternică. Leadershipul preşedintelui Trump va asigura pacea, securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri!”, a declarat Ciolacu.

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a transmis felicitări pentru realegerea lui Trump şi a subliniat angajamentul său pentru dezvoltarea cooperării cu SUA.

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

„Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a întări Parteneriatul nostru Strategic. Mă voi asigura că puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta, mai ales acum, în vremuri de criză, când România şi întreaga lume liberă se confruntă cu multiple ameninţări. Siguranţa şi securitatea României sunt prioritatea mea!” a scris Ciucă pe reţelele sociale.

Mircea Geoană, candidat independent la prezidenţiale, a transmis şi el un mesaj de felicitare.

Mircea Geoană
Mircea Geoană

„Îl felicit pe Donald Trump pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale din SUA! Aştept să reluăm colaborarea avută în cadrul NATO, în timpul primului său mandat, şi să ducem parteneriatul strategic româno-american la următorul nivel. Sunt convins că schimbările profunde în politica internă şi externă, anunţate de noua Administraţie Trump-Vance, vor continua să privilegieze relaţia transatlantică şi alianţele Americii în Europa şi în lume”, a declarat Geoană.

Elena Lasconi, liderul USR, a felicitat, de asemenea, victoria lui Trump şi a subliniat angajamentul României ca partener de încredere al SUA.

Elena Lasconi
Elena Lasconi

„Statele Unite şi-au ales preşedintele, iar România va rămâne partenerul de încredere al SUA. Sunt pregătită să lucrăm împreună, pentru prosperitate şi securitate”, a spus Lasconi, evidenţiind relaţiile puternice dintre cele două naţiuni.

Geor­ge Simion, liderul AUR, a legat victoria lui Donald Trump de o posibilă victorie a partidului său în alegerile din România.

Geor­ge Simion
Geor­ge Simion

„Donald Trump a câştigat! E o victorie a patrioţilor, în faţa globaliştilor. Mă aştept ca toată ideologia asta neomarxistă, woke, transumanistă, să se oprească acolo şi să fim lăsaţi în pace. Avem alegeri importante în România. Putem şi în România. Cum a câştigat Trump în State, vom câştiga şi noi pe 8 decembrie. Implicaţi-vă!”, a scris Simion pe reţelele sociale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
caine Foto Ilegis jpg
muncitori foto pixabay
masa craciun shutter jpg
amfora pixabay png
ten frumos jpg
turist grec jpg
scrisoare istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net