Cum s-au pregătit alte state pentru redeschiderea şcolilor. Cu ce probleme se confruntă

Ultima actualizare:
În Coreea de Sud, școlile au funcționat peste vară, dar acum s-au închis din nou
În Coreea de Sud, școlile au funcționat peste vară, dar acum s-au închis din nou

De luna viitoare, elevii din toată lumea vor reveni, treptat, pe băncile şcolii. Momentul este privit cu mari emoţii atât de părinţi, cât şi de profesori şi autorităţi. Nu există studii care să arate gradul de risc, cu toate că la Berlin sau în Coreea de Sud, unde unităţile de învăţământ şi-au deschis deja porţile, au apărut focare. Va fi o situaţie sensibilă şi, anul acesta, nimic nu va mai fi cum a fost. Peste tot, şcoala se va desfăşura în condiţii speciale şi fiecare ţară a impus propriul set de măsuri.

  • Focare de COVID-19 în şcolile din Berlin. Germanii au fost primii care au redeschis şcolile, începând cu 3 august. Elevii au fost împărţiţi în grupuri clare, sunt obligaţi să poarte mască în zonele comune (dar nu şi la clasă, în timpul orelor), încăperile sunt ventilate, iar personalul testat periodic, gratuit. Cu toate acestea, la nici două săptămâni distanţă, au fost raportate cazuri de coronavirus în cel puţin 41 de şcoli din Berlin. Autorităţile au anunţat că sute de profesori şi elevi din toate categoriile de vârstă au intrat în carantină. 

S-au montat mai multe chiuvete în unitățile de învățământ din Scoția
S-au montat mai multe chiuvete în unitățile de învățământ din Scoția
  • 70 de elevi  infectaţi în Anglia. „Doar” 70 de elevi din cei peste un milion, care au participat fizic la cursuri (în învăţământul preşcolar şi şcoala primară), au fost afectaţi de COVID-19. Numărul este descris ca „mic” de autorităţi, care susţin că e mult mai probabil ca micuţii să se infecteze acasă decât la şcoală. Potrivit edupedu.ro, toate cazurile au fost ţinute sub control. În acelaşi timp, au fost raportate 128 de infectări în rândul angajaţilor unităţilor de învăţământ. Şcolile din Marea Britanie s-au redeschis în iunie, pentru anumiţi elevi. Restul sunt aşteptaţi în bănci din septembrie. 

În mai toate țările elevii vor purta mască în timpul orelor
În mai toate țările elevii vor purta mască în timpul orelor
  • Coreea de Sud închide şcolile. Majoritatea şcolilor din Coreea de Sud s-au redeschis în etape, între 20 mai şi 1 iunie, după ce numărul cazurilor din ţară începuse să scadă, ajungând la sub 30 pe zi, precizează Mediafax. Însă de două săptămâni, numărul îmbolnăvirilor a tot crescut, ajungând marţi la 280 de cazuri noi. Săptămâna aceasta, autorităţile au dispus închiderea tuturor şcolilor şi grădiniţelor din zona Seul, unde situaţia îmbolnăvirilor e mai gravă. Învăţarea la distanţă va continua până la 11 septembrie. 
  • În Mexic, elevii fac cursuri la televizor. Aproximativ 30 de milioane de elevi mexicani s-au întors la şcoală, dar nu fizic, în bănci, ci prin intermediul lecţiilor difuzate de posturile de radio şi televiziune. Potrivit stiriedu.ro, care citează CNN, guvernul Mexicului nu va permite în acest an cursuri pe băncile şcolii, ceea ce înseamnă că toţi elevii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani vor fi obligaţi să înveţe la distanţă. S-a ales varianta „radio/TV” datorită acoperirii mai bune pe întreg teritoriul ţării (94%), faţă de internet, care are o acoperire de 70-80%. Şcolile private sunt obligate, la rândul lor, să ofere educaţie la distanţă. 


    În mai toate țările elevii vor purta mască în timpul orelor
În mai toate țările elevii vor purta mască în timpul orelor
  • Nu sunt măsuri prea stricte în Scoţia. Şi scoţienii au început cursurile încă din 11 august. Elevilor nu li se cere să poarte mască sau să respecte distanţarea socială, precizează Hotnews. Singurele schimbări: au fost instalate coridoare unice în şcoli, s-au montat mai multe chiuvete, iar bibliotecile şi chiar unele săli de sport au fost transformate în săli de clasă, pentru a rezolva problema distanţării. 
  • Italia mai are multe lucruri de rezolvat. Ca şi în România, şcolile din Italia au fost închise de la începutul lui martie şi vor mai fi redeschise pe 14 septembrie. Mai sunt încă multe de făcut. Pentru a asigura distanţarea socială, trebuie suplimentat cu 20.000 numărul sălilor de clasă şi ar trebui recrutaţi 50.000 de profesori. În lipsa distanţării, masca va fi obligatorie pentru copiii de peste 6 ani. De asemenea, fiecare şcoală trebuie să dispună de o cameră destinată izolării cazurilor suspecte.  
  • Sunt probleme organizatorice în Spania. Şi şcolile din Spania se redeschid luna viitoare în etape şi în funcţie de vârstă. Ca şi la noi, sunt probleme. Multe şcoli nu au fost adaptate încă pentru noile condiţii sanitare şi nu există suficienţi profesori, scrie Mediafax. Administraţia regională din Madrid a anunţat marţi că majoritatea elevilor vor participa fizic la ore, dar vor exista şi cursuri care vor fi transmise online, prin camere video, mai ales pentru elevii de liceu. Autorităţile au promis că vor fi angajaţi 11.000 de profesori şi vor fi cumpărate 70.000 de calculatoare pentru elevi şi pentru cadrele didactice. Măsurile acestea nu au reuşit să-i liniştească pe părinţi, nici pe profesorii din Madrid, care au anunţat două zile de grevă (4 şi 9 septembrie), în semn de protest faţă de pregătirea slabă a noului an şcolar.  
  • Cu mască la şcoală, în Grecia. Şcolile din Grecia se redeschid pe 7 septembrie, cu toate că ministrul Educaţiei se gândeşte la necesitatea amânării, pe fondul înmulţirii cazurilor. Portul măştii va fi obligatoriu în toate spaţiile închise din toate şcolile, iar clasele vor avea maximum 17 elevi. 
  • Toţi elevii în bănci în Republica Moldova. Elevii din aproape 800 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova vor reveni în bănci de la 1 septembrie, a anunţat săptămâna trecută ministrul Educaţiei Igor Şarov. Scenariul acesta cu prezenţă de 100% în sălile de clasă a fost agreat atât de părinţi, cât şi de profesorii. Toate şcolile şi grădiniţele vor primi săpun şi dezinfectanţi, copiilor li se va măsura temperatura la intrare, iar purtarea măştilor e obligatorie. Se pare că în Republica Moldova profesorii sunt instruiţi să recunoască cum se manifestă şi cum se transmite SARS-CoV-2, în cadrul unui program iniţiat de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu medici. 
  • Polonia cheamă elevii la clase, în ciuda „exploziei” de cazuri. Şcolile vor fi redeschise săptămâna viitoare în Polonia, pentru prima dată de la mijlocul lunii martie, în ciuda numărului mare de cazuri zilnice de COVID-19. Potrivit Agerpres, care preia Reuters, situaţia pandemiei s-a agravat în ultimele două săptămâni. „Fiecare copil iese pe stradă sau la magazin şi se poate infecta acolo. Nu văd necesară amânarea începerii anului şcolar”, a declarat ministrul Educaţiei, citat de stiriedu.ro. Elevii nu vor fi obligaţi să poarte măşti în clasă, însă directorii vor decide dacă impun purtarea lor pe holuri.  

Flash News

Focar. Un nou focar de coronavirus în cadrul unui Spital Județean. 16 angajați de la secția de Chirurgie a SJU Vaslui au fost confirmați cu COVID-19. Potrivit directorului DSP Vaslui, citat de Mediafax, urgențele din secție sunt acum asigurate cu personalul neinfectat. Spațiul a fost dezinfectat. Planuri. Coordonatorul DSP București a cerut spitalelor de pediatrie să comunice care este capacitatea maximă pentru izolarea copiilor, în cazul în care apar cazuri de COVID-19. La începutul acestei săptămâni, în cele două spitale de boli infecțioase din Capitală (Victor Babeș și Matei Balș) erau doar 12 locuri disponibile pentru copii. Se ia în calcul și folosirea unor unități modulare, în cazul în care capacitatea spitalelor de pediatrie va fi depășită, din toamnă.  2 metri. În condițiile în care ni se spune că distanțarea recomandată pentru prevenirea infectării e de 1,5 – 2 metri, un grup de oamenii de știință din Marea Britanie susțin că această distanță nu trebuie să fie standard, ci adaptată. Contează tipul activității, dacă ne aflăm la interior sau la exterior, numărul persoanelor implicate, nivelul de ventilație etc. Potrivit studiilor, atunci când o persoană strănută, picăturile expulzate în aer ar putea circula până la 8 metri. Egipt. Cerințele pentru intrarea în Egipt vor fi modificate de la 1 septembrie. Toți pasagerii curselor aeriene vor trebui să prezinte un test negativ de COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înainte. Măsura va fi impusă și dacă te vei afla doar în tranzit. În prezent, obligativitatea prezentării unui test COVID nu se aplica celor care soseau cu avionul direct pe aeroporturile din stațiunile turistice.  

Paturi. Spitalele din judeţul Prahova se confruntau, miercuri, 26 august, pentru a patra zi consecutiv, cu lipsa paturilor de terapie intensivă destinate pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19. În aceste condiții, 7 pacienți au fost transferați, începând de duminică, la spitale din alte județe. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net