Cutremur în Nepal: Cel mai vechi simbol din Kathmandu s-a prăbuşit VIDEO
Cutremur în Nepal. Turnul istoric Dharara, un simbol al Nepalului şi al capilatei Kathmandu, construit în anul 1832, s-a prăbuşit în timpul cutremurului de 7,9 grade pe scara Richter produs sâmbătă dimineaţa.
Seismul de 7,9 grade pe scara Richter care a lovit sâmbăta dimineaţa Nepalul si nordul Indiei este cel mai puternic înregistrat în această zonă a lumii în ultimii 81 de ani. Bilanţul victimelor, care a trecut deja de 1000 de morţi, creşte de la o oră la alta. În 1934, un cutremur cu magnitudinea de 8,3 grade pe scara Richter a ucis peste 8.500 de oameni în Nepal.
Cutremur în Nepal: Imagini impresionante de la locul dezastrului
Cutremur în Nepal. Bilanţ crunt în urma seismului de 7,9 pe Richter, produs sâmbătă în Nepal. Potrivit armatei sunt acum aproape 1.500 de morţi. Alte zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în India, iar seismul a provocat şi o avalanşă uriaşă pe Everest, care a ucis 18 alpinişti. Printre cei care escaladau masivul erau şi români, iar de soarta a doi dintre ei nu se ştie nimic. Potrivit unor date confirmate de Ministerul de Externe de la Bucureşti, alţi opt români aflaţi în acest moment în Nepal sunt în afara oricărui pericol, informează Digi 24.