David Cameron demisionează în trei luni!

Ultima actualizare:

    David Cameron, actualul prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nordfoto: Getty
David Cameron, actualul prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nordfoto: Getty

În dimineața zilei de vineri (24 iunie), primele rezultate BREXIT anunțau că 51.9% dintre britanici își doresc ieșirea din U.E., ceea ce ar putea însemna chiar desființarea uniunii și ar putea avea consecințe dezastruoase pentru membrii acesteia.

Update: „Trebuie să fim mândri că am lăstat totul la mâna oamenilor. Britanicii au votat să părăsească Uniunea Europeană, iar decizia lor trebuie respectată. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au votat. Vreau să felicit ambele tabere. (...) Vreau să vă asigur că Regatul Unit este puternic. Nu vor exista schimbări imdiate în felul în care oamenii călătoresc și în felul în care serviciile sunt oferite. Mă bucur că am fost prim-ministrul acestei țări timp de șase ani. Mi-a fost greu să iau această decizie, dar cred că în trei luni Marea Britanie trebuie să aibă un nou premier. Britanicii au luat o hotărâre. Cei care au pierdut, inclusiv eu, trebuie să contribuie ca această hotărâre să fie respectată”, a declarat David Cameron, vineri (24 iunie), după afișarea rezultatelor oficiale.

Actualul prim-ministru al Regatului Unit, David Cameron, cel care a cerut organizarea referendumului, este presat de către opozanții politici să își dea demisia. Potrivit telegraph.co.uk, Hillary Benn, secretar al Partidului Laburist, și Nigel Farage, lider UKIP, sunt printre cei care cer retragerea lui din funcția de premier.

Cu toate acestea, mai bine de 80 de parlamentari conservatori au semnat o scrisoare în care îl susțin pe Cameron și desființează ipoteza unei demisii. „Credem că indiferent de ce decid britanicii, ai atât un mandat, cât și o datorie, să continui să conduci națiunea implementând politicile noastre”, a scris unul dintre aceștia.

Printre susținătorii lui David Cameron se numără conservatorii Boris Johnson și Michael Gove, dar și fostul Secretar General al Ministerului Apărării Liam Fox. „Ceea ce trebuie să facem este să păstrăm o stare de calm și să oferim oamenilor asigurări, ceea ce necesită stabilitate politică (...). A declarat că nu va candida la următoarea alegere, astfel că sunt de părere că este corect să îl lăsăm să ne conducă în perioada următoare”, a declarat Fox. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania 3283909 1280 jpg
4592985 120667 jpg
Youtube, foto shutterstock jpg
masa Craciun jpg
travel 6268605 1280 jpg
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net