De ce mama lui Kate Middleton a fost nemulţumită de nunta fiicei sale

Ultima actualizare:

    Kate Middleton şi Prinţul William au avut o nuntă de visFoto: Getty
Kate Middleton şi Prinţul William au avut o nuntă de visFoto: Getty

Ochii întregii lumi au fost aţintiţi asupra familiei Middleton când Kate s-a căsătorit cu Prinţul William în 2011. Ziua nunţii a fost una magică, cu o ceremonie superbă organizată la Westminster şi o recepţie la Buckingham. Cu toate acestea, mama lui Kate, Carol a fost frustrată de întreg evenimentul şi nu a fost deloc mulţumită.

Ziua nunţii cuplului regal a fost chiar declarată sărbătoarea oficială, însă nu toată lumea a fost fericită până peste poate. Mama lui Kate, Carol, a fost destul de frustrată în urma nunţii. Asta nu pentru că nu ar fi fost bucuroasă pentru fiica ei. Însă Carol nu a putut să se implice deloc în organizarea evenimentului.

Fiind o nuntă regală, totul a picat pe umerii staffului de la Buckingham, iar Carol nu avut niciun cuvânt de spus în organizarea nuntei propriei sale fiice, conform mirror.co.uk. 

Carol a reuşit să îşi ia revanşa însă sâmbătă, 20 mai, când Pippa, fiica ei cea mică, s-a căsătorit cu James Matthew. Ea a fost alături de fata ei şi a ajutat-p să organizeze nunta cu tematică 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net