«De trei zile trăim un coşmar în Italia»
Abia reuşiseră să îşi clădească viaţa în altă ţară şi acum se gândesc serios să se întoarcă acasă! Mii de români care locuiesc în nordul Italiei trăiesc cu spaima unui cutremur nimicitor, după ce de duminică până ieri, zeci de cutremure au scuturat regiunea.
Circa 600 de români sunt printre sinistraţii cutremurul de magnitudine 6 pe Richter de duminică, din regiunea Emilia Romagna, din Italia.
Cei mai mulţi s-au refugiat pe la prieteni şi cunoştinţe, în alte oraşe apropiate. Alţii au acceptat ajutorul voluntarilor şi al autorităţilor locale. Pământul încă nu s-a liniştit, au fost zeci de replici duminică şi în zilele următoare, iar ieri aparatele au înregistrat 30 de cutremure mici.
Bulgaria a fost zguduită luni noapte de un seism cu epicentrul în localitatea Pernik, la 25 de km de Sofia
Românii din toată Italia abia mai pun capul pe pernă de teama unui nou seism. Sergiu Goangălă, de 23 de ani, locuieşte de opt ani la Milano, foarte aproape de epicentrul seismului de duminică. Este acolo împreună cu familia sa.
Este prea tânăr să fi trăit tragedia din 4 martie 1977, din România, dar ştie cât de periculos este un cutremur mare. „Primul care s-a speriat a fost nepoţelul meu, Kevin, care are un an. A început să plângă şi am simţit imediat că se mişcă totul prin casă.Slavă Domnului că nu am păţit nimic grav, dar ne-am speriat foarte tare, mai ales că au fost zeci de replici", a povestit tânărul. Elena are 25 de ani şi locuieşte tot la Milano.
Dormea adânc, după o zi de muncă obositoare. A trezit-o patul care a început să o salte cu putere. „M-am speriat de moarte. Eram foarte adormită şi încă nu îmi dădeam seama dacă trăiesc un coşmar sau ce se întâmplă.Când au început să se spargă farfuriile şi câteva pahare, m-am trezit năucită. Nu ştiam ce mi se întâmplă pentru că eu, în România, nu am prins un cutremur aşa mare. De duminică se tot zgâlţâie pământul. Trebuie să merg la muncă, nu pot să lipsesc, dar şi colegele mele sunt foarte speriate. Ce să zic? Nu sunt pagube în Milano, dar când mergi şi se mişcă pământul sub picioare ai o senzaţie foarte urâtă. Nu mai eşti stăpân pe tine. Mă rog la Dumnezeu să se oprească şi să fie bine pentru toată lumea", ne-a spus Elena.
7 persoane au murit duminică dimineaţă
Un seism cu magnitudinea 6, pe Richter a lovit, duminică dimineaţa, nord-estul Italiei. Pământul s-a zguduit, pentru 30 de secunde, la 36 de kilometri nord de Bologna, la o adâncime de mai puţin de 10 kilometri.
Cutremurul a fost resimţit în regiunile Toscana, Veneto, Lombardia, Trentino Alto Adige şi Friuli Venezia Giulia, unde italienii au ieşit, panicaţi, pe străzi.
Bilanţul: 7 morţi şi zeci de răniţi. De asemenea, pagubele sunt însemnate: zeci de edificii - majoritatea istorice - s-au prăbuşit sau au fost grav afectate.
Seismul din Bulgaria s-a simţit şi la Bucureşti
Vecinii bulgari sunt speriaţi de moarte. În toiul nopţii, au început să zdrăngăne paharele şi să scârţâie mobilele. Chiar şi la Bucureşti s-a simţit cutremurul de 6,1 grade din apropierea Sofiei.
Luni noaptea, ora 2, 58 de minute şi 33 de secunde. Brusc, s-a auzit un sunet sinistru care i-a trezit din somn pe bulgari. Totul s-a scuturat cu putere, au căzut obiectele din case.
Cei mai speriaţi au fost locuitorii din vestul ţării, din localitatea Pernik, la 25 de km de Sofia. O secundă mai târziu, un alt cutremur, tot de 6,1 pe scara Richter. În următoarele patru ore au fost peste 15 replici, dar şi alte 9 cutremure, cu magnitudini între 3,3 şi 5,3 pe Richter, potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului din România. Bulgarii speriaţi au ieşit în toiul nopţii, cât mai departe de clădirile din care cădeau cărămizi şi bucăţi din acoperişuri.
50 de persoane au fost rănite. Cutremurul iniţial a avut o intensitate mare, estimată la V-VII pe scara Mercalli, motiv pentru care aproape imediat s-a simţit în Serbia, Macedonia şi în România, inclusiv la Bucureşti.
„S-a mişcat patul cu mine şi m-am trezit năuc. Au căzut nişte farfurii şi câteva cărţi. Nici nu ştiam ce să fac! M-am speriat foarte tare pentru că locuiesc la etajul 6, într-un bloc vechi. Şi mama a simţit cutremurul, în Militari, deşi ea locuieşte la etajul 2", ne-a povestit Laurenţiu, din cartierul Crângaşi, din Capitală.
Specialiştii români spun să nu ne panicăm
«Ultimele seisme nu sunt o coincidenţă»
În ultima săptămână, au fost zeci de cutremure în sudul Europei: în Italia, Albania, Turcia, Grecia, iar acum în Bulgaria.
„În Bulgaria, Grecia şi Marea Adriatică sunt două plăci tectonice cu seismicitate mare. Nu pot să spun că este doar o coincidenţă că sunt atât de multe seisme în zona noastră. Este clar că plăcile se mişcă, dar în realitate nu ştim ce va urma", ne-a declarat şi prof.dr.ing. Dumitru Ioane, şeful catedrei de Geofizică din Universitatea Bucureşti.
«Cutremurele din Bulgaria şi Grecia nu au importanţă pentru România»
Profesorul Gheorghe Mărmureanu a declarat că seismul de luni noapte, din Bulgaria, nu are nici o relevanţă pentru România.
"Regiunea Sofiei e o regiune seismică puternică. Acest cutremur este absolut normal pentru ei, nu are nici o relevanţă pentru România, niciodată cutremurele din Bulgaria şi din Grecia nu au importanţă pentru România, invers da, cele din Vrancea au produs multe probleme, mai ales în Bulgaria."
Cum se măsoară cutremurele
Magnitudine peste 9: Super-cutremur, are loc foarte rar. Distruge tot sau aproape tot, atât în zona epicentrului cât şi într-o arie de mii de km2 în jurul acestuia. Undele seismice, care se propagă prin sol, pot fi văzute cu ochiul liber.Magnitudine 8-8,9: Cutremur gigant. Podurile se prăbuşesc. Rmân în picioare foarte puţine structuri. Magnitudine 7-7,9: Cutremur major.t Există multe daune materiale, numeroase decese şi mulţi răniţi. Fundaţiile construcţiilor se deplasează, apar crăpături în sol.Magnitudine 6-6,9: Cutremur puternic. Cauzează daune importante pe câteva sute de kilometri de la epicentru. Clădirile cu rezistenţă slabă sunt distruse, cele bine construite sunt avariate.Magnitudine 5-5,9: Cutremur serios. Clădirile care nu sunt rezistente se avariază. Mobilierul se deplasează în casă. Pot cădea bucăţi din ziduri.Magnitudine 4-4,9: Cutremur moderat. Este simţit bine. Mici daune la clădirile din apropierea epicentrului. Se pot sparge ferestrele, cad obiecte aşezate pe mobilier.Magnitudine 3-3,9: E simţit adeseori, dar nu provoacă daune materiale. Efectele seamănă cu vibraţiile asemănătoare unui TIR. Magnitudine 2-2,9: Este simţit adeseori, dar nu provoacă daune materiale. Obiectele agăţate de tavan sau de pereţi se pot clătina uşor.Magnitudine 0-1,9: Nu e simţit. Poate fi detectat doar de seismograf.