„Depășește orice imaginație!” Cum a ajuns un oraș mic să primească o moștenire de 10 milioane de euro de la un bărbat care nu a fost niciodată acolo

Ultima actualizare:

O comună de aproape 2.000 de locuitori, Thiberville din Normandia, a primit o sumă de cinci ori mai mare decât bugetul său anual. Moștenirea a fost lăsată de un locuitor al orașului Paris, care nu a fost niciodată acolo. Singura lui legătură cu locul respectiv era faptul că orășelul avea numele lui. 

Moștenire de 10 milioane de euro Foto: Pixabay.com
Moștenire de 10 milioane de euro Foto: Pixabay.com

Roger a lăsat orașului 10 milioane de euro din averea sa 

Descendent dintr-o familie de proprietari de vii, Roger Thiberville a moștenit proprietăți în Paris de la părinții săi și a lucrat ca meteorolog. În august 2024, bărbatul a murit la vârsta de 91 de ani. 

La scurt timp, primarul din Thiberville, un oraș la fel ca numele de familie al bărbatului, cu 1.773 de locuitori, a primit o veste neașteptată: Roger nu a avut urmași și a lăsat orașului cea mai mare parte a averii sale, estimată la 10 milioane de euro.

Suma depășește de cinci ori bugetul anual al orașului 

Guy Paris, primarul orașului, a declarat că localnicii sunt uimiți și entuziasmați. Ei discută acum cum să folosească această sumă uriașă, care depășește de cinci ori bugetul anual al orașului. „Este o sumă de bani excepțională. Evident, suma ne depășește imaginația”, a declarat primarul Guy Paris pentru postul local de radio France Bleu, potrivit sursei citate.

„Nu știm încă ce vom face cu banii. Nu vom cheltui totul. Vom gestiona această zestre așa cum am procedat întotdeauna cu bugetul municipal – cu prudență și responsabilitate”, a adăugat el.

 Singura legătură a lui Roger Thiberville cu orașul pare să fie numele

Comuna franceză va folosi o parte din moștenire pentru a achita un împrumut de peste 400.000 de euro, făcut pentru construcția unei școli primare. Fiind un organism public, orașul nu trebuie să plătească taxe de moștenire.

Primarul Guy Paris a explicat că singura legătură a lui Roger Thiberville cu orașul pare să fie numele. De fapt, bărbatul a locuit în Paris, unde deținea patru apartamente în arondismentul 15, în sud-estul orașului. Surprinzător, nu există fotografii ale acestuia.

Care a fost dorința lui Roger 

Singura dorință exprimată de Roger Thiberville a fost ca cenușa lui să fie depusă într-un memorial din cimitirul comunei. „Domnul Thiberville nu a cerut nimic în schimbul moștenirii sale, dar îi datorăm cel puțin asta”, a mai spus primarul.

„Avem proiecte: o grădină publică cu zonă de joacă, un teren de petancque cu panouri solare, renovarea școlii primare, un teren de fotbal sintetic...”, a mai adăugat edilul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Kate Middleton Foto Instagram jpg
avion companie HiSky jpg
Sofia jpg
iulius caesar jpg
pasageri avion foto pixabay
aly majorkas hpMain 20210326 202414 jpg
muma lui stefan cel mare jpg
statuie brukenthal 10 g5yh jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net