Dezamăgire maximă pentru Washington. Americanii devin jihadişti

Ultima actualizare:

    Cetățenii americani se alătură grupărilor jihadiste din Irak și Siria foto: Click!
Cetățenii americani se alătură grupărilor jihadiste din Irak și Siria foto: Click!

Washingtonul nu reuşeşte să împiedice cetățeni americani să se alăture grupărilor jihadiste din Irak și Siria. Potrivit unui raport parlamentar american publicat marți (29 septembrie), peste 30.000 de luptători străini s-au alăturat grupărilor extremiste, începând cu 2011.

Potrivit raportului parlamentar american, circa 250 de americani s-au alăturat sau au încercat să se alăture grupurilor extremiste din Irak și Siria, după cum relatează agerpres.ro. “Mai mult de un deceniu, guvernul nu dispune de o strategie națională pentru a combate deplasările teroriștilor. Ritmul fără precedent în care americanii sunt radicalizați de extremiști pune la încercare capacitățile autorităților federale, de a monitoriza și intercepta persoanele care încearcă să se deplaseze în țări aflate în război”,  este menționat în raportul realizat de studiul Comisiei pentru Securitate Internă a Camerei Reprezentanților.

Dispozitivele de care se folosesc autoritățile sunt depășite de tehnologia mult mai evoluată a grupurilor extremiste. Acestea utilizează aplicații de Internet securizate pentru a comunica cu americanii.

Potrivit congresmenilor americani, combatanţii străini s-au deplasat la început în Siria pentru a lupta împotriva lui Assad, după care au încercat să se alăture grupului Statul Islamic, din dorința de a face parte din “califat”. Mai mult, congresmenii americani au criticat lacunele europenilor în materie de supraveghere a candidaților la jihad.

Lipsa de supraveghere a candidaţilor la jihad poate genera conflicte grave. “Indiferenţa pentru jihadişti sporeşte probabilitatea ca jihadiştii aflați în posesia unui pașaport european să intre în Statele Unite fără a fi reperați, după o ședere în Irak sau în Siria”, au afirmat parlamentarii americani. De asemenea, raportul consideră extrem de îngrijorător faptul că europenii nu verifică sistematic dacă pasagerii curselor aeriene se află pe listele cu persoanele monitorizate, așa cum se practică în Statele Unite.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net