Doi români şi opt italieni, răniţi într-un jaf armat în Italia

Ultima actualizare:

    Doi români şi opt italieni au fost răniţi într-un jaf armat la un supermarket din Italia - "La Repubblica"Foto Click!
Doi români şi opt italieni au fost răniţi într-un jaf armat la un supermarket din Italia - "La Repubblica"Foto Click!

Doi cetăţeni români şi opt italieni au fost răniţi într-un jaf armat comis de doi indivizi la un supermarket situat la periferia oraşului italian Napoli, anunţă surse citate de ziarul "La Repubblica".

Atacul armat a avut loc miercuri după-amiază (25 martie), într-un supermarket al reţelei ETE situat în localitatea Ottaviano, la periferia oraşului italian Napoli, în sudul Italiei, potrivit Mediafax.

Doi carabinieri înarmaţi aflaţi în timpul liber au încercat să jefuiască magazinul, dar au întâmpinat rezistenţa celor doi proprietari. Potrivit ziarului "La Repubblica", autorii jafului sunt doi carabinieri originari din localităţile Cercola şi Chioggia (provincia Napoli), dar activi în oraşul Mestre (nordul Italiei).

După un schimb de focuri, carabinierii au fugit, fiind urmăriţi cu maşina de proprietari, implicaţi, din cauza vitezei, într-un grav accident.

Potrivit "Corriere della Sera", atacatorii nu sunt carabinieri, ci alţi doi indivizi care au reuşit să fugă. Cei doi carabinieri aflaţi în timpul liber ar fi intervenit pentru oprirea jafului, fiind răniţi în schimbul de focuri.

Zece persoane au fost rănite în schimbul de focuri de la supermarket şi în accidentul rutier produs în timpul urmăririi, patru dintre răniţi fiind în stare gravă.

Printre răniţi figurează şi doi imigranţi români, transportaţi, potrivit "La Repubblica", la Spitalul Sarno.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cirese shutter1 jpeg
sala universitate istock jpg
reciclare iasi1 jpeg
elevi clasa shutter 303888209 jpeg
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
Furtuna Foto Pixabay jfif
image
image