Donald Trump, pe urmele lui Ceaușescu: ce vrea de la Regina Angliei atunci când va vizita Londra
Donald Trump intenționează să efectueze o vizită oficială în Marea Britanie la finele lui octombrie, însă a avut o cerere care i-a lăsat cu gura căscată pe responsabilii de securitatea președintelui american.
Trump are pretenția să fie plimbat alături de Regina Elisabeta a II-a în caleașca ei de aur pe străzile din Londra. Dar, măsurile de securitate care se impun vor fi fără precedent. Conform publicației„Times”, capitala Marii Britanii ar trebui să fie înțesată de trupe speciale și de brigăzi antitero iar numărul polițiștilor va fi suplimentat. Ultimul președinte care a primit această satisfacție din partea Reginei Marii Britanii a fost liderul chinez Xi Jinping, în anul 2015. Casa Albă a dezmințit, însă, aceste zvonuri. „Nici nu am început să stabilim detaliile vizitei!” Cert este că forțele de ordine se așteaptă la proteste din partea celor care au votat împotriva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Ceaușescu a fost și el în trăsura Reginei Angliei
Cea mai puternică monarhie din lume a întins covorul roşu dictatorilor români Nicolae şi Elena Ceauşescu cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în luna iunie a anului 1978, scrie adevarul.ro. Ceremonialul care a ţinut trei zile a fost la fel de fastuos: delegaţia română a fost primită cu urale şi steaguri tricolore, presa britanică a scris numai cuvinte de laudă, iar Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceauşescu.
În ziua vizitei, arterele principale ale Londrei au fost împodobite cu drapelele celor două ţări, iar locuitorii au putut să urmărească repetiţia generală a ceremonialului de primire al dictatorilor. Însoţiţi de mai mulţi membri din conducerea de partid şi de stat, Ceauşeştii au ajuns la Londra la ora locală 11.25. Drumul a continuat cu trenul regal, de la Gatwick la gara Victoria, unde au fost primiţi cu salve de artilerie.
În volumul omagial „Vizita de stat a preşedintelui Nicolae Ceauşescu în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord“, apărut la Editura Politică, se consemnează pe larg vizita celor doi, care „sunt salutaţi cu multă cordialitate şi simpatie de regina Elisabeta a II-a şi de prinţul Philip, duce de Edinburgh. Înalţilor oaspeţi le sunt prezentaţi prinţul Charles al Ţării Galilor (Wales), moştenitorul tronului, prinţesa Anne, alţi membri ai familiei regale“.
După ceremonia intonării Imnului României, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi să ia loc în caleştile regale, care i-au dus până la Palatul Buckingham. În prima s-au urcat Nicolae Ceauşescu şi regina Elisabeta, în cea de-a doua - Elena Ceauşescu şi ducele de Edinburgh, iar în restul suita. De remarcat este că în prima trăsură trasă de trei cai albi era şi Sergiu Celac, interpretul român, care însă s-a dovedit a fi, după Revoluţie, omul ruşilor, după cum spune Cristian Troncotă. Oricum, este de remarcat faptul că foarte puţini şefi de stat au avut onoarea de a se plimba cu caleaşca reginei.