Ei sunt vânătorii de imigranţi

Ultima actualizare:

    Iuri, în vârstă de 32 de ani, Ivan, de 28  de ani, şi Dano, de 34 de ani, se îmbracă  în costume de camuflaj şi poartă măşti
Iuri, în vârstă de 32 de ani, Ivan, de 28 de ani, şi Dano, de 34 de ani, se îmbracă în costume de camuflaj şi poartă măşti

Pe aici nu se trece! Spun cu hotărâre trei bulgari îmbrăcaţi în costume de camuflaj, cu măşti şi bocanci, care îi vânează pe imigranţi. Ei patrulează cu cea mai mare vigilenţă la frontiera cu Turcia.

Iuri, în vârstă de 32 de ani, Ivan, de 28 de ani, şi Dano, de 34 de ani, caută “invadatori”, adică refugiaţi care îndrăznesc să se strecoare pe teritoriul bulgar. “Îi trimitem înapoi în Turcia. Este tot ce putem face. Aici nu o să vedeţi nici un invadator”, a spus Iuri reporterilor de la ziarul “Bild”. Cei trei au format o echipă care veghează la graniţa muntoasă şi de coastă bulgaro-turcă. După ce traseul pe mare din Turcia spre Grecia este mai puţin folosit, drumul prin Bulgaria a devenit popular. Se vorbeşte deja de “noua rută Balcanică”. Datorită faptului că graniţa are o lungime de 260 de kilometri şi numai jumătate e asigurată cu garduri, refugiaţilor le este relativ uşor să treacă pe teritoriul Bulgariei. În câteva zile, vin sute de persoane care în majoritate vor să ajungă în Germania.

simeon stalpnicul png

În Bulgaria, nu numai extremiştii de Dreapta se alătură celor trei care supraveghează zona de frontieră. Organizaţiile pentru Drepturile Omului spun că sute de oameni îi vânează pe refugiaţi. Unii vin zilnic după slujbă, alţii numai la sfârşit de săptămână. “Pentru noi este un sport montan şi în acelaşi timp ne apărăm patria”, spune Ivan, care nu lasă niciodată cuţitul din mână. Au mereu la ei spray cu piper şi bastoane de cauciuc când vânează refugiaţii. “Dacă suntem atacaţi, trebuie să ne apărăm”, spune Iuri. Cei trei lucrează mână în mână cu poliţia de frontieră din Bulgaria. “Când se întâlnesc în pădure, poliţiştii îi salută pe mascaţi şi îi întreabă dacă au observat ceva. “Poliţiştii sunt de partea noastră, dar nu pot s-o spună”, zice Iuri. Când dau peste refugiaţi, “vânătorii” îi pun la pământ şi le strigă: “Înapoi în Turcia! Imediat!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net