Elevă batjocorită de colegele ei! Au dat-o cu capul de dulap
De multe ori, se întâmplă ca școala să nu fie locul preferat al copiilor, și nu din cauza profesorilor, și nici pentru că nu se descurcă bine la învățătură. La vârste fragede, elevii pot avea comportamente deviante față de colegii lor, astfel că cei mai slabi de înger ajung să fie batjocoriți.
Se întâmplă în orice școală, de la clasele primare, până și la liceu. Din păcate, puțini din cei care suferă astfel de tratamente au curajul să vorbească despre ele cu profesorii sau chiar cu părinții. Totuși, nu este și cazul unei adolescente din Canada. Momentul în care o colegă a izbit-o cu capul de dulap a fost picătura care a umplut paharul.
Totul a fost filmat, iar imaginile, care au ajuns pe internet, au fost văzute de mama victimei, Melissa Gallant. Fiica ei, Josie Gallant, a ajuns acasă cu lacrimi în ochi, sătulă de abuzurile violente ale colegelor. Mai târziu în seara aceea, Melissa a avut ghinionul de a vedea înregistrarea pe o rețea socială, lucru care a făcut-o, la rândul ei, să izbucnească în lacrimi.
Josie, lovită de o colegă
„Eram supărată și foarte furioasă și am plâns aproximativ o oră. M-a făcut să realizez prin ce trece fiica mea ca să meargă la acea școală”, a declarat femeia, citată de dailymail.co.uk. A contactat imediat directorul și s-au întâlnit pentru a discuta cazul, însă nu a fost luată nicio măsură pentru protejarea adolescentei.
Pentru a atrage atenția asupra a ceea ce se întâmplă, Melissa însăși a publicat videoclipul pe profilul personal de pe o rețea socială, menționând faptul că fiica ei a avut nevoie chiar și de îngrijiri medicale după un atac asemănător celui de pe înregistrare.
„Tot ce am făcut până acum nu a realizat nimic, iar eu caut rezultate”, a explicat femeia, mărturisind că a refuzat să șteargă imaginile de pe internet la cererea conducerii Liceului Bonar Law Memorial din Rexton, unde s-a întâmplat totul.
„Au făcut videoclipul ca să mă batjocorească, să zică «hahaha, nu știi cum să te aperi», pentru că ele mereu spun că sunt o lașă și că nu mă apăr și lucruri de genul ăsta, iar eu nu vreau, pentru că apoi voi fi suspendată și nu vreau să fiu suspendată”, mărturisește adolescenta.
Cu toate aceste, una dintre colegele vinovate are o altă perspectivă. Aceasta a declarat că Josie ar fi abuzat-o verbal în trecut, făcând remarci cu tentă rasistă la adresa ei. Atât Josie, cât și mama ei, Melissa, au declarat că nu sunt nici pe departe rasiste. Autoritățile canadiene au pornit o investigație pe baza videoclipului.