Fata asta îşi caută cei 40 de fraţi
A descoperit îngrozită că are 40 de fraţi în întreaga lume! Americanca Kianni Arroyo a avut un şoc când a aflat că tatăl ei e donator de spermă. Acum îşi caută fraţii ca să nu facă sex cu vreunul din greşeală.
De cinci ani îşi caută cu disperare cei 40 de fraţi. Însă nu a reuşit să dea până acum decât de 14 dintre aceştia. Kianni Arroyo, de 21 de ani, o ospătăriţă din Orlando, Florida, trăieşte o adevărată dramă. De când a fost speriată de propria bunică de faptul că ar putea, din întâmplare, să facă sex cu vreun frate al ei, nu mai are linişte.
Bătrâna a înspăimântat-o că acest lucru ar fi un incest, care este pedepsit şi de lege, dar e şi un păcat înfiorător condamnat de biserică. Aşa că biata Kianni s-a decis să-i găsească absolut pe toţi fraţii, cu orice preţ. Numai că a descoperit că aceştia sunt răspândiţi pe tot globul. Cei pe care i-a găsit deja locuiesc pe coasta de est a Americii, Noua Zeelandă şi Canada. Ani de zile nu a ştiut că mama ei, Ruth, de 51 de ani, a apelat la o clinică de fertilizare artificială pentru a o aduce pe lume.
A găsit doar 14 până acum
A aflat totul de la bunica sa, care s-a hotărât să-i spună adevărul, de teamă ca nepoata să nu devină într-o zi incestuoasă fără vină. De atunci, a pornit în căutarea fraţilor. L-a găsit mai întâi pe tată, prin intermediul clinicii de fertilizare.
“Este un tip grozav, cu minte deschisă. Are o inimă mare şi m-a ajutat să dau de urma unui frate, care chiar mi-ar fi plăcut. Bine că acum ştiu că avem acelaşi sânge. Am mai găsit şi patru seturi de gemeni”, a povestit Kianni.
Din cercetări, rezultă că ea este fiica cea mai mare a donatorului de spermă, al cărui nume nu vrea să-l dezvăluie. De obicei, un bărbat nu poate face mai mult de 12-15 donări de spermă. Însă datele lui s-au şters din baza de date a clinicii din greşeală şi i s-a permis să doneze în continuare. Aşa s-a ajuns să aibă acum 41 de copii, număr despre care nici măcar bărbatul donator nu avea habar până ce Kianni l-a găsit. “E senzaţional când afli că ai atât de mulţi fraţi. Abia aştept să-i cunosc pe toţi şi să le pun întrebări”, a mai spus tânăra.