Gest macabru al unor minori români în Londra: au mutilat un pisic în public
Animalul, pe nume Tia, în vârstă de 14 săptâmâni, a fost atârnat de coadă, aruncat de perete şi lovit ca o minge de fotbal de cei trei copii, potrivit Agerpres.
Pisica a fost salvată de o persoană care se afla în apropiere, însă poliţia nu i-a putut aresta pe copii - în vârstă de patru, cinci şi şase ani - despre care se crede că sunt din România. Tia a fost tratată pentru răni la cap, la nas şi la ochi şi pentru probleme la coaste.
Incidentul a avut loc în data de 8 septembrie, atunci când proprietara se afla în curtea din spate a casei vorbind cu o vecină. O altă pisică a aceleiaşi proprietare a dispărut, iar poliţia a vorbit şi în acest caz cu cei trei copii. Copiii au negat că au văzut-o, însă tatăl lor a descoperit pisica în dormitorul copiilor şi a înapoiat-o proprietarei.
Poliţia analizează acum ce opţiuni există pentru a-i trage la răspundere pe vinovaţi, în condiţiile în care copiii de sub 10 ani nu răspund penal. Opţiunile ar putea include un avertisment penal şi un act de justiţie restaurativă, care ar putea presupune o întâlnire între copii şi proprietara pisicii. Pe de altă parte, copiii de sub 10 care încalcă legea în mod repetat pot fi uneori luaţi de către serviciile sociale sau părinţii lor pot fi consideraţi responsabili.
Sub auspiciile legislaţiei curente, poliţia poate interzice copiilor accesul în spaţiul public între orele 21.00 şi 6.00 pe o perioadă de până la 90 de zile, dacă nu sunt însoţiţi de un adult.