Gestul șocant al acestei femei i-a adus ura internauților

Ultima actualizare:

    Femeia a fost amenințată cu moarteaFoto: Instagram
Femeia a fost amenințată cu moarteaFoto: Instagram

Se pare că sângele are conotații ce duc la confuzie. Sub forma ciclului menstrual este un tabuu, dar dacă este rezultatul violenței, poate fi considerat un simbol al masculinității. O femeia a vrut să demonstreze această contradicție a principiilor pe rețeaua de socializare Instagram.

Louelle Denor a publicat o imagine în care apare cu mâna plină de sânge și a scris acest mesaj: „Am aflat că multor femei li se șterge contul (de Instagram n.r), după ce pun poze cu sângele menstrual, fără să arate nuditate. Mi se pare extrem de revoltător. Dacă aceasta era o imagine cu o rană la mână, nimeni nu s-ar fi contrariat. Da acest sânge provine din vafinul meu. Obiectul din mâna mea este o cupă menstruală, care este foarte mișto de folosit, dar te murdărești atunci când o scoți”.

Ceilalți utilizatori nu au fost deloc încântați de fotografie și de mesajul pe care a vrut să îl transmită Leoulle, așa că i-au scris comentarii absolut revoltătoare: „Mai bine te sinucizi”, „Feministele de genul ăsta ar trebui închise într-un duș și aruncată spermă pe fețele lor”.

Louelle Denor crede că aceste reacții șocante îi confirmă ipoteza: “Vedem sânge tot timpul. Este acceptat de către societate să arătăm sânge țâșnind violent din oameni, la știri sau în filme, dar dacă sângele este asociat cu vaginul, chiar dacă nu arăți părțile intime ale unei femei, atunci nu este tolerat.” Copiii văd peste 200.000 de acte violente și peste 16.000 de crime la televizor, înainte de a împlini 18 ani, potrivit mic.com. Femeile care vor să demonstreze că sângele menstrual nu este un tabu, ci un lucru absolute normal, sunt amenințate cu moartea. Rețeaua de socializare Instagram nu se află în primul scandal de acest gen. În luna martie a acestui an, mai multe poze în care era prezent sânge menstrual au fost șterse fără vreo explicație.

„Violența nu e numai de natură fizică. Violența împotriva femeilor în mediul online este la fel de întâlnită precum sângele la televizor. Vă las cu această informație”, a spus Loulle Denor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net