Iată casele unde s-au filmat poveştile de Crăciun!

Ultima actualizare:

    Casa familiei McAllister, aflată în Chicago, Illinois, a apărut în filmul ”Singur  acasă” (1990) şi a fost scoasă la vânzare cu 1,55 milioane $
Casa familiei McAllister, aflată în Chicago, Illinois, a apărut în filmul ”Singur acasă” (1990) şi a fost scoasă la vânzare cu 1,55 milioane $

Sărbătorile de iarnă sunt parcă fără sare şi piper fără filmele preferate de la televizor! Şi cum generaţii întregi şi-au lăsat imaginaţia să zboare şi mulţi am redevenit copii preţ de câteva minute în timp ce savuram ”Miracolul de pe strada 34” sau ”Singur Acasă”, jurnaliştii de la ”Daily Mail” s-au interesat cât costă fiecare casă în care s-au turnat filmele noastre preferate.

Iarna vine cu nămeţi, colinde şi clinchet cristalin de zurgălăi. Însă, în casă, aproape de gura sobei, cele mai frumoase poveşti devin realitate. Cea mai frumoasă poveste de Crăciun, din 1993 încoace (anul în care filmul ”Singur acasă” a fost difuzat în premieră în România), este cea în care micuţul Kevin McAllister îşi apără casa din Chicago de cei doi autointitulaţi ”Bandiţi Umezi”. Filmul ”Singur Acasă”, regizat de Chris Columbus, a fost lansat în 1990 şi îl are în rol principal pe Macaulay Culkin. Celebra casă apărată cu atâta îndârjire de copilul uitat acasă de părinţi se află într-o suburbie a oraşului Chicago şi a fost scoasă la vânzare în 2017 pentru suma de 1,9 milioane de dolari. Însă nici până în ziua de azi nu şi-a găsit cumpărător, aşa că preţul s-a redus la 1,55 milioane $. Trebuie menţionat că podul a rămas neschimbat şi arată ca în seara când Kevin a fost pedepsit după ce vărul lui a făcut pipi în pat.

Casa din filmul ”Vacanţa” (2006) în care Cameron Diaz se îndrăgosteşte de Jude Law se află în Surrey şi se vinde cu 750.000 $
Casa din filmul ”Vacanţa” (2006) în care Cameron Diaz se îndrăgosteşte de Jude Law se află în Surrey şi se vinde cu 750.000 $

Crăciunul vine la pachet cu o doză de romantism şi filmul ”Vacanţa” (2006), în regia lui Nancy Meyers, cu Jude Law, Cameron Diaz, Kate Winslet şi Jack Black, oferă din plin fiori de amor cuplurilor îndrăgostite. Casa în care se mută Cameron Diaz şi se îndrăgosteşte nebuneşte de Jude Law, există aievea şi se află în Surrey. A fost scoasă la vânzare pentru suma de 750.000 de dolari şi se numeşte Rosehill Cottage.

Apartamentul în care locuieşte familia Hobbs din filmul ”Elful” (2003), cu Will Ferrell, se află într-o zonă de fiţă din New York şi se vinde cu 1,35 milioane $
Apartamentul în care locuieşte familia Hobbs din filmul ”Elful” (2003), cu Will Ferrell, se află într-o zonă de fiţă din New York şi se vinde cu 1,35 milioane $

Filmul ”Elful” (2003), regizat de Jon Favreau, avându-l pe Will Ferrell în rolul principal, este despre magia Crăciunului. Însă apartamentul familiei Hobbs se află de-adevăratelea în Upper East Side, New York, şi a fost recent scos la vânzare pentru suma de 1,35 de milioane de dolari.

Casa micuţei Susan Walker din ”Miracolul de pe strada 34” (1994), din Chicago, Illinois, a fost scoasă la vânzare cu 3,55 milioane $
Casa micuţei Susan Walker din ”Miracolul de pe strada 34” (1994), din Chicago, Illinois, a fost scoasă la vânzare cu 3,55 milioane $

Însă dintre toate casele de până acum, nici una nu se compară cu micuţa căsuţă în care locuieşte personajul Susan Walker din filmul ”Miracolul de pe strada 34”. Casa din Illinois a fost scoasă la vânzare recent pentru suma de 3,55 milioane de dolari, se află în Chicago, Illinois, în partea opusă locuinţei familiei McAllister. Chiar dacă acţiunea filmului se petrece în New York, puţini ştiu că majoritatea cadrelor au fost realizate în Chicago.

Apartamentul lui Bridget Jones din filmul lansat în 2001, se află în Borough Market, Londra, şi se vinde cu 1,65 milioane $
Apartamentul lui Bridget Jones din filmul lansat în 2001, se află în Borough Market, Londra, şi se vinde cu 1,65 milioane $

”Jurnalul lui Bridget Jones” (2001), în regia lui Sharon Maguire, cu Renée Zellweger, Hugh Grant şi Colin Firth în rolurile principale, este un alt film extrem de urmărit în seara de Crăciun. Apartamentul lui Bridget Jones este deasupra tavernei Globe, din Borough Market, Londra, Marea Britanie. Recent, a fost scos la vânzare contra sumei de 1,65 milioane de dolari, dar încă nu şi-a găsit cumpărătorul.

Castelul Highclere din Hampshire, Marea Britanie, este decorul serialului de succes Downton Abbey (2010) şi se vinde cu 160 milioane $
Castelul Highclere din Hampshire, Marea Britanie, este decorul serialului de succes Downton Abbey (2010) şi se vinde cu 160 milioane $

Castelul Highclere în care se filmează cel mai de succes serial britanic ”Downton Abbey” a fost şi el scos la vânzare contra sumei de 160 de milioane de dolari. Serialul a debutat pe micile ecrane în 2010 şi mare parte a fost filmat în Hampshire, în clădirea deţinută de George Herbert, a cărui familie a achiziţionat castelul încă din 1842. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Feodor Dostoievski jpg jpeg
zoia ceausescu jpg
BeFunky collage (1) jpg
deces fiica Igor Cuciuc  jpeg
sambata de sus jpg
SO MAI2024 DUSTER 012 jpg
supa minestrone jpeg
evolutia speciei umane disparitie digitala shutterstock 265868438 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net