Iată cele mai luxoase restaurante din lume

Ultima actualizare:

    Restaurantul  subacvatic Ithaa
Restaurantul subacvatic Ithaa

Nici regii nu au visat aşa ceva! Conform specialiştilor în turism culinar de la revista americană Fortune, în lume sunt 15 restaurante unde oricât de mult ai încerca să îţi faci rezervare nu reuşeşti decât cu greu să ocupi un scaun la masă. Iar rezervarea aceea e probabil în 2020, toamna. Când meniul pentru o persoană pleacă de la 320 de dolari (1.235 lei), te gândeşti de două ori înainte să-ţi dezlănţui romantismul.

Specialiştii în domeniu au realizat în premieră în acest an un top al celor mai greu accesibile, celor mai fiţoase şi mai luxoase localuri din lume. Chiar dacă nu toate au în bucătărie un chef cu stele Michelin, un lucru este cert: nu ne este deloc la îndemână să facem rezervare de azi pe mâine şi să ne aşteptăm să şi găsim masă. Vă invităm la masa bogaţilor!

Maldive. Restaurantul subacvatic Ithaa. Se află la 5,2 metri sub nivelul Oceanului Indian. Pereţii sunt de sticlă şi oferă o adevărată încântare pentru ochi. Are o capacitate redusă, pentru doar 14 oaspeţi şi oferă o panoramă incredibilă către bancurile de peşti. Aici se mănâncă fructe de mare, peşte, iar meniul pleacă de la 320 de dolari de persoană. Depăşeşte 1.000 de dolari cu desert, băutură şi bacşiş.


    Restaurantul  Alain Ducasse de la  Plaza Athenee
Restaurantul Alain Ducasse de la Plaza Athenee

Paris. Restaurantul Alain Ducasse de la Plaza Athenee. Aici invitaţii descoperă că mâncarea este o operă de artă. Scaunele sub formă de scoică sunt din oţel inoxidabil, candelabrele din cristal oferă o baie de lumină înălţătoare, iar meniul este bazat pe alimente sănătoase, ecologice şi degradate termic la un nivel redus- Legumele sunt aduse din grădinile de la Versailles. Meniul pentru o persoană costă 228 de dolari, desertul 52 de dolari, iar vinurile de la 180 de dolari în sus.


    Restaurantul  Per Se
Restaurantul Per Se

New York. Restaurantul Per Se. A fost botezat în repetate rânduri „templul de haute cuisine” şi este practic imposibil de obţinut o rezervare. Gurile rele spun că până în 2021, toate mesele ar fi ocupate la cină. Meniul pentru o persoană este de la 325 de dolari în sus. Găteşte chef Thomas Keller, iar specialitatea localului decorat artistic este „homari cu perle”. Invitaţii mănâncă opt feluri diferite de mâncare, iar când revin nu vor mai primi niciodată ce au mai gustat.


    Restaurantul  SubliMotion
Restaurantul SubliMotion

Ibiza. Restaurantul SubliMotion. Experţii spun că aici îţi „cade faţa” la propriu când intri. Localul de la Hotelul Hard Rock are o capacitate de 12 locuri, o cină pentru o persoană costă 1.757 dolari, iar la masă sunt servite 20 de feluri de mâncare. Evident, aici găteşte chef Paco Roncero care a câştigat mai multe stele Michelin în diferite localuri. Rezervările se fac doar între 1 iunie şi 30 septembrie.


    Restaurantul  Ultraviolet
Restaurantul Ultraviolet

Tokyo. Restaurantul Aragawa. Restaurantul este demn de aristocraţii de altă dată ai Japoniei. Pereţii şi podeaua sunt îmbrăcate în marmură, iar specialitatea casei este carne de vacă wagyu, cu o varietate specială, Sanda, care se poate mânca doar aici. Meniul pentru o persoană pleacă de la 313 dolari şi se poate dubla foarte uşor dacă ceri ceva în plus faţă de meniul fix.

Shanghai. Restaurantul Ultraviolet. Localul lui Paul Pairet este celebru în toată lumea datorită pereţilor high-tech şi bucătăriei de înaltă clasă. Sunt servite doar 10 porţii la  cină şi fiecare oaspete primeşte 20 de feluri diferite de mâncare. Experienţa culinară este amplificată de un cumul de mirosuri, muzică, lumini şi filme artistice care amplifică gustul mâncării. Meniul pentru o persoană pleacă de la 598 de dolari.

Acestea sunt cele mai scumpe mâncăruri!


    Floricele de  porumb aurite. 250 $ / 500 grame Berco’s Popcorn - SUA
Floricele de porumb aurite. 250 $ / 500 grame Berco’s Popcorn - SUA


    Budincă de ciocolată. 34.700 $  Hotelul Lindeth Howe – Anglia
Budincă de ciocolată. 34.700 $ Hotelul Lindeth Howe – Anglia


    Pizza  Royale 007. 4.200 $ Bella Napoli – Scoţia
Pizza Royale 007. 4.200 $ Bella Napoli – Scoţia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net