Imagine emoționantă la un cămin de bătrâni. Mama cu Covid-19 își vede fiul prin geam
Imagine emoționantă surprinsă la un cămin de bătrâni din Belgia, unde o mamă bolnavă de Covid-19 a putut să-și vadă fiul printr-un geam de plexiglas. Belgia a impus târziu măsurile de izolare socială și are cea mai ridicată mortalitate la nivel european, din cauza infecției cu noul coronavirus.
Suzanne Valette, în vârstă de 88 de ani, bolnavă de Covid-19, și-a putut vedea fiul printr-un geam de plexiglas, la căminul de bătrâni Buissonet, din Grace-Hollogne, Belgia. După ce a fost infectată cu noul coronavirus, femeia a fost izolată, dar responsabilii azilului au amenajat un container în care rezidenții își pot întâlni rudele în condiții de maximă siguranță.
Belgia va relaxa măsurile de izolare începând cu 11 mai
Belgia încheie a șaptea săptămână de izolare socială din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile din această țară au introdus foarte târziu măsurile restrictive, pentru că guvernele regionale au ajuns mai greu la un acord. Autoritățile din Flandra s-au opus inițial ideii de carantină, preferând să nu sacrifice economia și să meargă pe ideea imunizării de turmă. Autoritățile din Bruxelles și Valonia erau adepții măsurilor care să aplatizeze curba îmbolnăvirilor.
La o populație de numai 11 milioane, până sâmbătă, 2 mai, în Belgia au fost înregistrate 49.032 de cazuri de îmbolnăvire, 7.703 decese și 11.892 de cazuri vindecate.
Premierul belgian Sophie Wilmès a anunțat că restricțiile vor fi ridicate treptat, începând cu 11 mai. Mai întâi se vor deschide magazinele, iar în săptămâna următoare vor fi redeschise școlile, cu un număr limitat de elevi în fiecare clasă.
Citește și:
Cum va fi viața după 15 mai. În ce condiții ne întoarcem la muncă și cum ne vom petrece timpul liber