Imagini terifiante. Vulcanul Semeru din Indonezia a șters de pe fața pământului o localitate întreagă!
Vulcanul Semeru din Indonezia, unul dintre cei mai activi vulcani din lume, a erupt sâmbătă, 4 decembrie. Lava și cenusa au acoperit estul insulei Java și localitatea Lumajang. De atunci, salvatorii caută cu disperare oameni în viață printre dărâmături. Dar, cu cât trec orele, cu atât și șansele să mai fie descoperiți supraviețuitori sunt mai mici. Luni, au fost găsite peste 12 cadavre. Marți, numărul morților a crescut la peste 20. Și alte zeci de persoane sunt încă date dispărute. Peste 1700 de persoane au fost evacuate din zona calamitată , iar bilanțul este și mai sumbru: au fost distruse de lavă și cenușă 38 de școli și 3000 de locuințe, potrivit CNN care a publicat imagini terifiante din zonă. Le poți vedea AICI.
Oamenii au rămas pe drumuri
Satul Lumajang a fost acoperit cu un strat gros de lavă rece şi cenuşă, potrivit corespondenţilor AFP, iar locuitorii din mai multe de sate au fost nevoiţi să meargă în adăposturi şi moschei pentru a-şi petrece noaptea.
Cel puţin 57 de persoane au fost rănite în erupţie, dintre care 41 cu arsuri, a anunţat agenţia de gestionare a dezastrelor într-un comunicat, conform Agerpres. Printre victime se numără o femeie şi fiica ei ale căror cadavre au fost găsite îmbrăţişate sub dărâmăturile casei lor, a informat site-ul de ştiri Kompas.com.
Ultima erupţie majoră a vulcanului Semeru a avut loc în decembrie 2020. Atunci, mii de persoane au fost nevoite să fugă şi sate întregi au fost acoperite cu cenuşă.