Impresionant! Imagine din spațiu cu erupția vulcanului Etna din Sicilia

Ultima actualizare:

    Vulcanul Etna a erupt de două ori în mai puţin de 48 de orefoto: Getty Images
Vulcanul Etna a erupt de două ori în mai puţin de 48 de orefoto: Getty Images

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a publicat vineri o imagine captată cu o zi în urmă de misiunea Copernicus Sentinel-2, în care se vede vulcanul Etna, care a erupt de două ori în mai puţin de 48 de ore, expulzând lavă şi cenuşă în atmosferă.

Imaginea a fost editată folosind banda infraroşie de unde scurte pentru ca fluxul de lavă să apară colorat în roşu strălucitor, transmite Agerpres, citată de Hotnews.ro.

După puternica erupţie de marţi, a avut loc o altă explozie spectaculoasă - cu fântâni de lavă care au ţâşnit pe cerul nopţii, ajungând până la circa 700 de metri înălțime.

În urma primei erupţii, râuri masive de lavă au coborât spre est, până în Valle del Bove, pe o distanţă de aproximativ 4 kilometri, iar apoi, după ce-a de-a doua explozie majoră, de joi, scurgerile de lavă au ajuns până la o distanţă de 1,3 kilometri pe versantul sudic al vulcanului, precizează Agenţia Spaţială Europeană.


    Imagine din spațiu cu erupția vulcanului Etnafoto: esa.int
Imagine din spațiu cu erupția vulcanului Etnafoto: esa.int

Cenușa degajată în urma erupțiilor a acoperit orașul Catania

Cenuşa degajată în urma erupţiilor a acoperit oraşul Catania, iar autorităţile au monitorizat evoluţia situaţiei din oraşele învecinate, aflate la baza vulcanului, inclusiv Linguaglossa, Fornazzo şi Milo. Erupţia a dus totodată la închiderea temporară a aeroportului din Catania, care deserveşte Sicilia, măsură luată deseori în perioadele de activitate a vulcanului.

Potrivit Volcano Discovery, care publică frecvent alerte despre fenomene seismice, Etna a fost activ şi vineri dimineață, fluxul de lavă continuând să coboare spre sud şi est. Muntele Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa şi erupe frecvent.

Datele satelitare pot fi utilizate pentru a detecta schimbările minore care ar putea anticipa o erupţie. După debutul erupţiei, instrumentele optice şi radar pot capta diferitele fenomene asociate, inclusiv râuri de lavă, alunecări de nămol, fisuri terestre şi seisme. Senzorii atmosferici din sateliţi pot de asemenea identifica gazele şi aerosolii degajaţi de erupţie, cuantificând impactul mai larg asupra mediului. 

Citește și:

VIDEO Erupţii spectaculoase ale vulcanului Etna, cel mai activ din Europa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net