În timp ce Kate e acasă cu copiii, William se distrează cu o blondă sexy la schi
Prințul William (34 de ani) și Kate Middleton au fost văzuți peste tot împreună, iar publicul s-a obișnuit ca ei să fie nedespărțiți, oriunde s-ar duce. De această dată însă, William nu a onorat serviciul regal pentru a participa la o întrunire a Commonwalth-ului, ci a preferat o mică vacanță la schi în Elveția.
Prințul William se află în stațiunea de schi din Elveția, unde tabloidele britanice au surprins la acesta o atitudine mai relaxată în compania fotomodelului Sophie Taylor (24 de ani). Cei doi au fost surprinși luând prânzul împreună cu alți prieteni, după cum precizează The Sun.
Prințul s-a „încins” la discuții cu superba blondină, au râs, au bătut palma și su udat bine dialogul cu bere și vin. Un schior, care i-a observat, a declarat că William a schiat până la un restaurant împreună cu câțiva prieteni, apoi li s-au alăturat și fotomodelul și prietena sa, care veniseră special pentru a-l întâlni pe prinț.
După ce au luat prânzul, William și prietenii săi s-au întâlnit din nou cu Sophie la un hotel unde tânăra sexy lucrează.
Ziua Commonwealth-ului este considerată o sărbătoare importantă pentru Marea Britanie pentru că celebrează legăturile culturale pe care le are cu cele 52 de state membre. La rândul lor, Regina, Prințul Philip, Prințul Charles, Camilla, Harry, Andrew și Edward nu au petrecut atât de bine precum William, ci au luat parte la o ceremonie solemnă.