Infirmieră din Marea Britanie, acuzată de uciderea a opt nou-născuţi și de alte zece tentative de omor

Infirmieră din Marea Britanie, acuzată de uciderea a opt nou-născuţi și de alte zece tentative de omor

Ultima actualizare:

    Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O infirmieră din vestul Angliei a fost arestată şi acuzată joi, 12 noiembrie, de opt crime şi de zece tentative de ucidere a unor nou-născuţi, a declarat poliţia locală într-un comunicat, informează AFP.

Aceasta lucra la spitalul Chester. „Parchetul a autorizat poliţia din Cheshire să o pună sub acuzaţie pentru crimă pe o angajată din sistemul medical, în cadrul unei anchete în curs de desfăşurare asupra unui număr de decese în rândul nou-născuţilor, de la secţia de neonatologie a spitalului din Chester”, se precizează în comunicatul amintit.

Lucie Letby, o infirmieră în vârstă de 30 de ani, este acuzată de 8 crime şi de 10 tentative de crimă care au avut loc „în perioada iunie 2015 - iunie 2016”. Tânăra fusese arestată, însă eliberată, în 2018 şi 2019. Aceasta a fost „arestată din nou marţi, pe 10 noiembrie, şi de atunci pusă sub acuzare”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
coji oua istock jpg
livada cu meri jpg
somn istock jpg
cafea pixabay jpg
conserve_legume_shutterstock 2319577187 jpg
Târg de Crăciun Sibiu
renovare apartament jpg
vremea se schimba jpg
image
image