Israel a dat undă verde vaccinării copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Ultima actualizare:

    foto: Shutterstock
foto: Shutterstock

Israelul va permite vaccinarea împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste de 5-11 ani, iar data de începere a campaniei va fi anunţată în următoarele zile, transmite Reuters, citat de News.ro.

Decizia, anunţată duminică de Ministerul Sănătăţii, a urmat aprobării dată de grupul său de experţi în vaccinări, săptămâna trecută, după ce Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a autorizat utilizarea de urgenţă a vaccinului Pfizer şi BioNTech pentru grupa de vârstă respectivă, cu o doză de 10 micrograme. Doza iniţială administrată persoanelor cu vârsta de cel puţin 12 ani este de 30 de micrograme.

Data de începere a vaccinării va fi stabilită în câteva zile

Pfizer şi BioNTech au spus că vaccinul lor a arătat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu clinic efectuat pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Ministerul israelian a spus că dată de începere a vaccinării cu vaccinul  Pfizer/BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani va fi stabilită în câteva zile. Populaţia de 9,4 milioane a Israelului este relativ tânără, cu aproximativ 1,2 milioane de copii în grupa de vârstă între cinci şi 11 ani. Oficialii din domeniul sănătăţii s-au îndoit că ţara ar putea atinge ”imunitatea de turmă” dacă acei copii nu sunt vaccinaţi.

40% dintre părinți sunt indeciși

Un sondaj de opinie în Israel publicat săptămâna trecută a arătat că 27% dintre părinţi ar permite copiilor lor sub 12 ani să primească vaccinul, cu 33% împotrivă şi 40% indecişi. Patru milioane de israelieni au făcut injecţii de rapel, care în august au fost aprobate pentru oricine a primit a doua doză de vaccin al Pfizer cu cel puţin cinci luni mai devreme. Adoptând strategia ”a trăi cu COVID”, guvernul a menţinut şcolile şi economia în mare parte deschise în timpul celui de-al patrulea val de infecţii, sperând în acelaşi timp să învingă pandemia cu vaccinuri de rapel, purtarea obligatorie a măştilor şi un sistem de certificare digitală ”Green Pass”.

Citește și:

Moderna: Protecţia oferită de vaccin depăşeşte riscul de apariţie a miocarditei la bărbaţii tineri

Zece ţări din UE, într-o situaţie „foarte îngrijorătoare” în privința epidemiei de COVID-19



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
somn dormit adobestock jpg
ambulanta, foto shutterstock jpg
vinerea mare 2024 jpg
Regina Elisabeta  foto   profimedia 0695399354 jpg
langosi paxabay jpg
edmund ironside and cnut agreement c66acf1 e1775131610509 webp
pisica in curte   foto pixabay   Ralphs Fotos webp
Copii la școală  Foto Freepik com jpg
image
image