Jurnalul lui Djohar Tsarnaev, autor al atentatului de la Boston, făcut public
Au trecut cinci ani de la evenimenele nefericite care au avut loc la maratonul din Boston în ziua de 19 aprilie, însă abia acum oamenii legii au făcut public un jurnal al unuia dintre cei doi autori. Informaţiile scrise sunt de o cruzime fără limită, iar atacatorul consideră că a făcut ce trebuia, căci "America se afla într-o stare de război". Iată ce au descoperit anchetatorii în jurnalul lui Dzhokhar Tsarnaev.
Noi file din jurnalul lui Dzhokhar Tsarnaev, care cuprinde un total de 68 de pagini, au fost făcute publice de către oamenii legii. Mărturiile au fost scrise de singurul atacator supraveţuitor la scurt timp după ce a fost reţinut de către poliţişti. Informaţiile au fost aşternute pe hârtie căci Tsarnaev era mult prea grav rănit pentru a vorbi la acea vreme, aşadar a ales să îşi scrie gândurile pe care le avea vis-a-vis de oribila crimă pe care a coordonat-o şi a comis-o alături de fratele său, Tamerlan.
Tsarnaev a fost luat în custodie de către poliţie la doar patru zile după evenimentul tragic care a ucis trei civili şi a rănit alte 264 de persoane. Atacatorul s-a aflat în stare critică întrucât capturarea sa a fost una dificilă,oamenii legii împuşcându-l în mâini, picioare şi gât.
Printre mărturiile scrise de Tsarnaev în jurnalul său se întâlneşte frecvent o afirmaţie. "America se afla în stare de război, nu este aşa? Am făcut ceea ce trebuia să fac", sunt cuvintele care apar de mai multe ori, pe pagini diferite. Într-un alt pasaj, teroristul de orgine cecenă mărturiseşte că nimeni nu a ştiut despre planul diabolic pe care el şi fratele său îl aveau în minte. Spre finalul jurnalului, el relatează frământările interioare prin care a trecut la scurt timp după ce a fost capturat de poliţişti. "Le spuneam lăsaţi-mă în pace, sunt obosit, îmi vine să vomit, nu vedeţi că sunt rănit...".
Tsaranev a dezvăluit anchetatorilor că el şi fratele său erau siguri de faptul că vor fi prinşi şi traşi la răspundere pentru fapta pe care au comis-o. Mai mult, ei se temeau că aveau să moară în mâinile poliţiştilor.În plus, el a vorbit cu multă mândrie despre faptul că atacul a fost unul având o motivaţie religioasă, şi s-a descris ca fiind un terorist curajos, aflat la cel mai înalt nivel, un terorist care nu se teme să moară cu zâmbetul pe buze.
Tsarnaev a fost condamant în anul 2015 la moarte prin injecţie letală, iar în acest moment se află închis într-un peniternciar de maximă securitate din Florence, Colorado.
Filmul atentatului de la maratonul din Boston
La 15 aprilie 2013, chiar în timp ce se apropiau de linia de sosire de la cel mai vechi maraton anual din lume, participanţii au fost puşi la pământ de două explozii puternice. Dispozitivele explozive, puse în oale de gătit sub presiune, au fost plasate chiar printre spectatorii care îi aşteptau pe concurenţi să treacă de linia de sosire. Trei oameni au murit, iar alţi 260 au fost răniţi.Agenţii federali au lansat o vânătoare a celor doi fraţi de origine cecenă, identificaţi cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere. Tamerlan Tsarnaev a fost ucis trei zile mai târziu, într-un schimb de focuri, iar Djokar a fost rănit şi arestat. Atunci când a fost găsit de poliţişti el se ascundea într-o barcă aflată în curtea unui cetăţean.
După aproximativ 12 ore de căutări, un locuitor din Watertown a alertat autoritățile că a văzut semne de sânge pe barca aflată în grădina casei sale și că a auzit sunete. Forțele de ordine l-au găsit acolo pe Djohar Țarnaev, care era rănit. El a fost transportat la spital unde a primit îngrijirile medicale necesare.