Klaus Iohannis participă miercuri la ședința de Guvern în care va fi asumat proiectul „România Educată”
Preşedintele Klaus Iohannis participă la şedinţa de Guvern de miercuri, la care Executivul îşi va asuma proiectul "România Educată"
Şedinţa de Guvern este programată să înceapă la ora 13.00. Premierul Florin Cîţu a anunţat că şeful statului va participa la această şedinţă, tema fiind proiectul "România Educată".
După ce preşedintele Klaus Iohannis a finalizat consultările pe tema acestui proiect, a anunţat că Guvernul îşi va asuma proiectul printr-un memorandum care va fi adoptat într-o şedinţă.
"În urma discuţiilor din aceste zile, au reieşit o serie de lucruri importante. În primul rând, Coaliţia de guvernare şi-a exprimat susţinerea pentru proiect şi chiar săptămâna viitoare Guvernul României îşi va asuma, prin memorandum, ţintele şi obiectivele „României Educate”, urmând să stabilească un plan clar de acţiune, cu responsabili şi termene, pentru implementare. Am apreciat, totodată, deschiderea membrilor Parlamentului, inclusiv a celor din opoziţie, pentru a colabora la transpunerea legislativă a proiectului".
"Educaţia trebuie să fie baza noastră comună de construcţie şi să nu mai aibă culoare politică. Românii aşteaptă consens pe astfel de teme esenţiale pentru viitorul ţării noastre şi, din păcate, ceea ce am văzut de prea mulţi ani au fost lupte politice sterile, care au afectat inclusiv educaţia. Nu mai putem continua aşa, dacă vrem ca România să avanseze şi să se dezvolte. Aşadar, în cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ care să permită implementarea proiectului. Parlamentul trebuie să fie un pilon central al procesului de reformă a sistemului de educaţie şi, prin această asumare, poate reda încrederea românilor în aleşii săi”, afirma şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută miercurea trecută la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.
Articolul 87 din Constituţie prevede că "preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii" şi că "preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă".