La 32 de ani, i-a «crescut» mâna stângă

Ultima actualizare:

    Braţul stâng a fost primit de la un  donator şi a dat semne de acceptare  încă din prima zi de după operaţie
Braţul stâng a fost primit de la un donator şi a dat semne de acceptare încă din prima zi de după operaţie

„Simt! Incredibil! Mişc degetele şi simt cearşaful şi pansamentele”, a strigat din tot sufletul Piotr după ce s-a trezit din anestezie. Polonezul de 32 de ani s-a născut fără mână din cauza unei malformaţii congenitale, dar acum a devenit un om normal.

Cu siguranţă Sărbătorile de iarnă din acest an nu vor fi uitate prea curând de Piotr. Tânărul polonez a primit o mână de la un donator care a pierit într-un accident de maşină la începutul acestei luni. Doctorul Adam Domanasiewicz, de la Spitalul Universitar Wroclaw, din Polonia, a fost cel care s-a ocupat de acest transplant unic în lume. „Este prima oară când se realizează o astfel de intervenţie la un pacient cared s-a născut fără un membru superior. Până acum medicina considera că astfel de transplanturi sunt imposibil de făcut. Piotr a trăit 32 de ani fără mână şi practic habar nu are cum să o folosească pentru că braţul, muşchii şi creierul lui nu s-au obişnuit cu o mână stângă în configuraţia corpului”, a de explicat doctorul.

Până acum, Piotr a avut o proteză cu ajutorul căreia agăţa obiectele şi împingea lucrurile din faţa lui, fără a putea mişca degetele. După o operaţie de 13 ore, tânărul a fost şocat: „am porţiuni din palmă pe care nu le simt şi am senzaţie de furnicături şi amorţeală, dar doctorul mi-a spus că, în timp, braţul acesta va deveni o parte din mine şi îl voi putea folosi ca şi cum ar fi fost din totdeauna ataşat de mine”.


    Doctorul Adam Domanasiewicz, de la  Spitalul Universitar Wroclaw, din  Polonia, mândru de reuşita echipei sale
Doctorul Adam Domanasiewicz, de la Spitalul Universitar Wroclaw, din Polonia, mândru de reuşita echipei sale

Click! spune

În ce a constat operaţia? Intervenţia chirurgicală de transplantare a unui braţ de la un donator durează peste 12 ore. O echipă taie braţul de pe donator, în timp ce altă echipă de medici face grefa pe braţul pacientului. Oasele sunt îmbinate cu plăci de titaniu şi şuruburi pentru osteointegrare. Etapa finală constă în cuplarea tendoanelor, muşchilor şi vaselor de sânge.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net