Mărturia unui român aflat la Istanbul în timpul atentatului

Ultima actualizare:

    Un român s-a aflat la fața locului în momentul atentatuluiFoto Getty
Un român s-a aflat la fața locului în momentul atentatuluiFoto Getty

Un român s-a aflat la Istanbul în momentul atentatului cu bombă de sâmbătă (19 martie). Acesta povestește că a auzit explozia foarte aproape de locul unde se afla. Imediat, întreaga zonă fusese evacuată cu ajutorul forțelor de ordine turce. Românul a publicat ce i s-a întâmplat la scurt timp după incident pe o rețea de socializare.

Marius Alexa, un om de afaceri ieșean, se afla la Istanbul împreună cu soția sa în momentul în care a auzit o explozie puternică, relatează Adevărul.ro. El și toți cei care se aflau în zonă au fost imediat evacuați de forțele de ordin iar mașinile de poliție, ambulanțele și elicopterele au patrulat neîntrerup și în mod alert prin tot orașul.

Întreaga zonă a fost imediat evacuată de forțele de ordine
Întreaga zonă a fost imediat evacuată de forțele de ordine

„Am auzit explozia lângă noi. Ne-am refugiat în cel mai apropiat hotel (...) Suntem într-un hotel care ne-a primit după ce am fost evacuaţi din zona atentatului. Afară sunt poliţişti înarmaţi şi asteptăm să ni se permită să ieşim ca să ajungem la hotelul nostru. Suntem zguduiţi, dar bine“, a scris Mariu Alexa pe pagina sa de Facebook.

Bărbatul a afirmat că este aproape în stare de șoc gândindu-se că trecuse prin zona distrusă chiar cu câteva minute înainte de explozie. „Deşi fizic suntem bine, sunt conştient că suntem blocaţi psihologic de ideea că trecusem pe acolo cu trei-patru minute înainte şi tot pe acolo trebuia să ne întoarcem. Au oprit reţeaua de mobil şi mi-a picat roamingul. Am noroc acum de o reţea wireless“, a scris ieșeanul.

În urma atacului și-au pierdut viața cinci personae și alte 36 au fost rănite
În urma atacului și-au pierdut viața cinci personae și alte 36 au fost rănite

Conform ultimelor informații, în urma exploziei de sâmbătă (19 martie) și-au pierdut viața cinci personae și alte 36 au fost rănite. Dintre aceștia, Ministerul Sănătății de la Ankara a declarat că 12 sunt cetățeni străini. Atacul sinucigaș a avut loc într-unul dintre cele mai importante orașe din Turcia, Istanbul, pe strada Istiklal, în apropierea Pieței Taksim, o zonă turistică puternic circulată. 

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
bright 1853624 1280 jpg
adevarul jpg
incendiu urias la un depozit din sectorul 6 al capitalei pompierii au ajuns la fata locului cu 16 masini de stingere 1034493 jpg
ion dragan webp
lant masina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net