Melania s-a mutat de la Casa Albă, după ce s-a aflat că Trump a înşelat-o

Melania s-a mutat de la Casa Albă, după ce s-a aflat că Trump a înşelat-o

Ultima actualizare:

    Melania şi Donald Trumpfoto: Getty
Melania şi Donald Trumpfoto: Getty

Melania Trump a plecat de la Casa Albă şi stă de ceva timp la un hotel. Prima Doamnă a SUA a luat această decizie după ce s-a aflat că Trump ar fi avut o aventură cu o actriţă porno.

Melania nu a apărut în public de când au apărut informaţii în presă conform cărora Trump ar fi înşelat-o cu Stromy Daniels şi apoi i-ar fi dat actriţei 130.000 de dolari pentru ca aceasta să nu vorbească despre relaţia lor. Prima Doamnă chiar a anulat o călătorie în Davos, alături de preşedintele american, la un forum economic. 

Conform mirror.co.uk, Melania a plecat chiar de la Casa Albă şi stă într-un hotel din Washington. "A fost supărător şi umilitor. Relaţia ei cu preşedintele Trump e pe butuci", a declarat o sursă de la Casa Albă. 

Purtătorul de cuvânt al Melaniei nu a vrut să comenteze zvonurile, dar a publicat un mesaj pe Twitter: "Lista de informaţii false şi răutăcioase despre domna Trump au ajuns din tabloide în media mainstream". 

Trump ar fi avut o relaţia cu Stormy Daniels în 2006, la scurt timp după ce Melania a născut. Conform acestia, cei doi au avut mai multe întâlniri ciudate, iar o dată preşedinele a pus-o să îl lovească cu o revistă cu faţa lui pe copertă. Casa Albă a negat întreaga poveste.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
326e9aef aef0 4d76 affc f5bb357a9b4b jpg
nunta
crini jpg
image png
cartofi dulci freepik1 jpeg
accident colentina
mancat la volan
contract de angajare jpg
image
image