Melania Trump a decolat într-o rochie de 4.000 € și a aterizat la Londra într-o bluză de 750 €
Vizita președintelui SUA în Marea Britanie a început cu un maraton de modă pentru prima doamnă. Melania Trump a purtat o rochie Gucci de 4.000 de euro la decolarea din Washington, iar la aterizarea pe aeroportul Stansted din Londra s-a afișat într-un costum bleumarin, cu o bluză Burberry de 750 de euro.
Recunoscută pentru preferințele ei vestimentare scumpe și sofisticate, Melania Trump (49 de ani) și-a început cu dreptul vizita în Marea Britanie. Toți specialiștii în modă au apreciat ținutele alese de prima doamnă la plecarea din Washington și pentru momentul aterizării la Londra.
Melania Trump a urcat la bordul aeronavei Air Force One, duminică seara, îmbrăcată într-o rochie Gucci de 4.000 de euro, cu un imprimeu inspirat de cele mai importante obiective turistice din Londra: Big Ben, Tower Bridge, celebrele autobuze supraetajate și clădirea Parlamentului.
Rochia crem, cu nuanțe de ocru, galben și verde, are mâneci lungi, închidere cu nasturi și guler tip cămașă în partea de sus și o centură lată, verde în talie. Melania și-a accesorizat ținuta cu pantofi stiletto de culoare pielii și, ca o notă personală, și-a suflecat mânecile până aproape de nivelul coatelor.
Pentru aterizarea pe aeroportul Stansted din Londra, Melania Trump a ales o ținută mult mai sobră, dar cu un mesaj subtil pentru apropiata sărbătoare a Debarcării în Normandia (6 iunie 1944). Soția lui Donald Trump a purtat un deux-pièces bleumarin, cu fustă creion peste genunchi, și o bluză Burberry de 750 de euro cu imprimeuri de inspirație militară.
Citește și:
Melania Trump l-a cucerit pe Vladimir Putin. Uite cum o privește liderul rus!
Cum a venit îmbrăcată Melania Trump la înmormântarea lui Bush? Numai paltonul costă 2.275 $
Donald Trump, vizită controversată în Marea Britanie
Donald și Melania Trump vor participa la mai multe evenimente în perioada vizitei lor (3-5 iunie): prânzul cu Regina Elisabeta, ceai cu Prinţul Charles, un banchet la Palatul Buckingham şi un tur al Westminster Abbey, biserica în care au fost încoronaţi monarhii englezi de peste 1.000 de ani. Trump îşi va arăta susţinerea pentru un succesor care preferă un Brexit mai strict şi va cere o abordare mai dură a Marii Britanii cu privire la China şi gigantul de telecomunicaţii chinez Huawei.
Nu toată lumea a privit cu ochi buni decizia guvernului britanic de a-l invita pe președintele SUA la Londra. Printre cei mai vehemenți contestatari s-a numărat Sadiq Khan, primarul Londrei. Trump nu a rămas însă dator, numindu-l pe Khan ”un ratat desăvârșit” într-o postare pe Twitter, chiar înainte ca aeronava sa să aterizeze la Londra. „Sadiq Khan, cel care a făcut o treabă foarte slabă ca primar al Londrei, a fost obraznic faţă de preşedintele Statelor Unite, de departe cel mai important aliat al Regatului Unit. Este un ratat desăvârşit care ar trebui să se concentreze pe infracţiunile din Londra, nu pe mine”, a scris Trump pe Twitter.