VideoMesajele cutremurătoare ale unei poete din Iran după bombardamentele din Teheran: „Știu ce lasă războiul în urmă”
Ce nivel de teamă poate genera un regim autoritar, dacă o parte dintre cetățeni ajung să simtă ușurare atunci când infrastructura statului este lovită de bombardamente? Răspunsul la această întrebare apare în relatările personale ale unei poete iraniene care a vorbit public despre emoțiile sale după atacurile recente asupra unor obiective din Teheran.
Atacurile aeriene lansate de Statele Unite și Israel asupra unor ținte ale regimului iranian au continuat mai multe zile, iar unele imagini apărute pe rețelele sociale au arătat reacții surprinzătoare: oameni care priveau distrugerea unor simboluri ale puterii cu sentimentul unei eliberări.
Printre cei care au reacționat public se numără și poeta și activista iraniană Sheema Kalbasi, în vârstă de 53 de ani. Ea a povestit pe platformele sociale ce a simțit când a văzut că un complex al Gărzilor Revoluționare din Teheran a fost distrus în urma bombardamentelor.
Amintiri dureroase din copilăria ei
Poeta și-a amintit un episod traumatizant trăit când era copil.
„Aveam 11 ani. Mama m-a dus la oftalmolog, iar în drum am fost oprite de o patrulă a Gărzilor Revoluționare. Câteva șuvițe de păr mi se vedeau de sub văl, iar pantalonii îmi erau prea scurți. Mama îi implora să nu mă ia, le explica faptul că sunt înaltă pentru vârsta mea și că tocmai se întorsese de pe front, neavând timp să-mi cumpere haine noi. Îmi era frică, dar frica mamei era mult mai mare decât a mea”, a spus ea, potrivit Bild.
Pentru Kalbasi, acel moment a rămas o amintire dureroasă care simbolizează presiunea exercitată de autorități asupra populației.
După distrugerea complexului militar, poeta a descris emoțiile pe care le-a trăit văzând locul asociat cu suferința sa transformat în ruine.
„Când văd acum cum locul acela al suferinței și cei care l-au controlat sunt reduși la ruine, simt o eliberare neașteptată, o ușurare copleșitoare.”
Ea a explicat că reacția sa este greu de exprimat în cuvinte.
„Este ca și cum aș învăța să merg din nou după o paralizie lungă, ca și cum mi s-ar oferi apă după ce m-am rătăcit ore întregi în deșert. Simt o eliberare, o amintire adânc îngropată începe să iasă la suprafață. În acel moment, copilul care am fost pare să respire din nou.”
Războiul și urmele sale
Într-un alt mesaj, Kalbasi a vorbit despre impactul războiului asupra vieții sale și asupra creației literare.
„Am trăit 8 ani de război. Rănile de atunci nu se estompează niciodată complet. Știu ce lasă războiul în urmă. Până astăzi, poezia mea poartă cicatricile și traumele acelor ani. Cu acea amintire mă uit la ceea ce tocmai s-a întâmplat în Teheran.”
„Știu ce lasă războiul în urmă. Cicatricile sale nu dispar cu timpul. Scriu asta dintr-un loc de martor.”
Poeta a mărturisit că mama ei a murit înainte de aceste evenimente.
„Mama a murit de cancer la sân. Dar sunt sigură că ar fi fost fericită. Detesta Republica Islamică.”
O viață trăită în exil
Kalbasi a părăsit Iranul în adolescență și a trăit în mai multe regiuni, inclusiv în Europa și Asia de Sud, înainte de a se stabili în Statele Unite. În perioada petrecută în Europa, ea a obținut și cetățenie daneză și a servit chiar ca soldat în armata Danemarcei.
De-a lungul anilor a colaborat cu organizații internaționale care sprijină refugiații, inclusiv agenții umanitare. În prezent, Sheema Kalbasi este poetă, traducătoare și activistă pentru drepturile omului. În operele sale abordează subiecte precum:
-discriminarea de gen
-obligativitatea purtării vălului
-căsătoriile timpurii
-violența împotriva femeilor
-persecuția minorităților
-criza refugiaților și libertatea de exprimare
Lucrările sale au fost publicate și traduse în peste 20 de limbi, iar activitatea ei literară și civică urmărește să atragă atenția asupra nedreptăților și abuzurilor care afectează societatea iraniană și nu numai.
