Mii de refugiaţi, în Austria. Câteva sute au ajuns şi în Germania

Ultima actualizare:

    Refugiaţii sunt aşteptaţi de trenuri în Austria, care îi duc spre GermaniaFoto: AFP
Refugiaţii sunt aşteptaţi de trenuri în Austria, care îi duc spre GermaniaFoto: AFP

Primele autocare pline cu 4.000 de refugiaţi au trecut frontiera cu Austria. Oficialii de la Viena au anunţat că-i vor primi, indiferent de prevederile actuale ale legislaţiei europene.

Aproximativ 4.000 de refugiaţi au ajuns sâmbătă la graniţa Ungariei cu Austria. Autorităţile austriece care estimează că în orele următoare numărul migranţilor de la graniţă se va dubla.

Odată ajunşi la graniţă, oamenii sunt urcaţi în autocare, fiindu-le puse la dispoziţie şi trenuri pentru a-şi continua drumul. La graniţă s-a înfiinţat un centru de primire, astfel că cei care nu pot fi urcaţi în autocar aşteaptă să îşi continue drumul.

Graniţa pe partea austriacă este blocată. Şi autostrada M1 care face legătura între Budapesta şi Viena este blocată pe mai mulţi kilometri în apropierea frontierei.

O parte dintre refugiaţii plecaţi azi-noapte din Ungaria au ajuns deja în Germania. La Munchen, a sosit acum o oră şi jumătate un tren cu aproximativ 400 de imigranţi.  

Între timp, se caută soluţii pentru criza refugiaţilor. La Luxemburg este în desfăşurare o reuniune a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană. La sosirea la discuţii, şeful diplomaţiei austriece a atras atenţia că rezolvarea problemelor nu poate veni dintr-o singură ţară şi a cerut implicarea tuturor statelor membre.

„Trebuie să deschidem ochii, să vedem cât de dramatică este situaţia. Sper ca lumea să realizeze că nu mai putem continua aşa. Este nevoie de un răspuns european. Statele nu mai pot fi lăsate singure. Ungaria, dar şi altele nu pot soluţiona singure această chestiune”, a spus Sebastian Kurz, ministrul de Externe al Austriei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net