Momente dramatice pe o plajă din Thassos! Zeci de români au format un lanț uman și au salvat un adolescent de 15 ani
Clipe de panică pe insula Thassos, unde un adolescent român de 15 ani a fost salvat în ultimul moment după ce a fost prins de curenții puternici ai mării. Zeci de turiști români și un salvamar au intervenit și au format un lanț uman pentru a ajunge la băiat, care intrase în apă în ciuda steagului roșu arborat pe plajă.

Imaginile surprinse la Paradise Beach arată cum zeci de oameni s-au prins de mâini și, ajutați de o frânghie legată de mal, au înaintat prin valurile puternice pentru a-l salva pe adolescent.
Lanț uman pentru salvarea băiatului
În cele din urmă, un salvamar și unul dintre turiști au reușit să ajungă la adolescent și să îl prindă de mână, înainte de a fi adus în siguranță la mal.
Leonardo Durbacă, unul dintre cei implicați în operațiunea de salvare, a povestit cât de dificilă a fost intervenția.
„Obosisem la un moment dat, valurile veneau câte trei-patru, una după alta... nici nu aveai timp să respiri, că te băgau la fund. Mă panicasem un pic pentru că nu mai puteam îi vedeam pe cei care formase acel lanț. Îmi făceau cu mâna, îi vedeam la cinci-șase metri în faţa mea, destul de aproape, da eu pur şi simplu nu ajungeam să pun până pe acea coardă”, a spus acesta, potrivit știrileprotv.ro.
Zeci de turiști aflați pe plajă au urmărit cu sufletul la gură intervenția, iar după ce a fost scos din apă, adolescentul a fost preluat de un echipaj medical. Un martor a povestit că băiatul le-a mulțumit celor care i-au salvat viața.
„L-am auzit când le spunea «Thank you»... S-au legat practic, s-au legat de mâini și au format un lanț cu o funie pe care au legat-o de mal de ceva. Steagul roșu era legat de turnul salvamarilor, dar lumea din inconştienţă, nu ştiu ce se întâmpla, tot intrau”, a declarat Hodoiu Anca.
Grecia rămâne printre destinațiile preferate ale românilor
Grecia continuă să fie una dintre cele mai căutate destinații de vacanță pentru români. Numai anul trecut, aproximativ 1,5 milioane de turiști români și-au petrecut concediul în această țară, iar autoritățile și salvamarii le reamintesc turiștilor să respecte semnificația steagurilor arborate pe plaje și să evite intrarea în mare atunci când este afișat steagul roșu.



































